Romani 15
15
1Iar noi, cei puternici, suntem datori să purtăm neputințele celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.
2Fiecare dintre noi să placă aproapelui pentru bine, spre edificare.
3Fiindcă până și Cristos nu și-a plăcut lui însuși, ci așa cum este scris: Ocările celor ce te-au ocărât au căzut peste mine.
4Fiindcă toate câte au fost scrise înainte, au fost scrise pentru învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea scripturilor să avem speranță.
5Iar Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă dea aceeași gândire unii față de alții, conform lui Cristos Isus;
6Ca voi, cu o minte și cu o gură să glorificați pe Dumnezeu, adică pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.
7De aceea primiți-vă unii pe alții, așa cum ne-a primit și Cristos pe noi, pentru gloria lui Dumnezeu.
8Și spun că Isus Cristos a fost un servitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru a întări promisiunile făcute părinților;
9Și ca neamurile să glorifice pe Dumnezeu pentru mila lui; așa cum este scris: Din această cauză îți voi aduce mărturie printre neamuri și voi cânta numelui tău.
10Și din nou spune: Bucurați-vă voi neamuri cu poporul lui.
11Și din nou: Lăudați pe Domnul voi toate neamurile; și aclamați-l toate popoarele.
12Și din nou, Isaia spune: Va fi o rădăcină a lui Isai și cel ce se va scula să domnească peste neamuri: în el se vor încrede neamurile.
13Și Dumnezeul speranței să vă umple de toată bucuria și pacea în a crede, pentru ca voi să abundați în speranță prin puterea Duhului Sfânt.
14Și eu însumi, de asemenea, sunt convins despre voi, frații mei, că și voi sunteți plini de bunătate, umpluți cu toată cunoașterea, în stare să vă și avertizați unii pe alții.
15Totuși, fraților, v-am scris mai cutezător, în parte ca să vă aduc aminte, din cauza harului care mi-a fost dat de Dumnezeu,
16Ca eu să fiu servitorul lui Isus Cristos pentru neamuri, servind evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca oferirea ca ofranda neamurilor să fie bine primită, fiind sfințită prin Duhul Sfânt.
17Eu am așadar cu ce să mă fălesc în Isus Cristos, în cele ce se referă la Dumnezeu.
18Fiindcă nu voi cuteza să vorbesc despre niciunul dintre acele lucruri pe care Cristos nu le-a lucrat prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și faptă,
19Prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu; încât, de la Ierusalim și în jur, până în Iliria, eu am predicat pe deplin evanghelia lui Cristos.
20Da, așa m-am străduit să predic evanghelia, nu acolo unde Cristos fusese numit, ca nu cumva să zidesc peste temelia altui om;
21Ci așa cum este scris: Aceia cărora nu li s-a spus despre el, îl vor vedea; și cei ce nu au auzit vor înțelege.
22Din cauza aceasta am și fost împiedicat mult să vin la voi.
23Dar acum, nemaiavând loc în aceste ținuturi, și având în acești mulți ani o mare dorință să vin la voi,
24Dacă vreodată voi merge în Spania, voi veni la voi, fiindcă sper să vă văd în călătoria mea și să fiu condus de voi într-acolo, dacă mai întâi voi fi puțin îndestulat cu prezența voastră.
25Dar acum, mă duc la Ierusalim să servesc sfinților.
26Fiindcă toți cei din Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o anume strângere de ajutoare pentru sfinții săraci, care sunt în Ierusalim;
27Într-adevăr, au binevoit și le sunt datori. Căci dacă neamurile au fost făcute părtașe la lucrurile lor spirituale, este și datoria neamurilor să le servească în cele carnale.
28Așadar, după ce voi împlini aceasta și le voi sigila acest rod, voi trece pe la voi spre Spania.
29Și sunt sigur, când voi veni la voi, că voi veni în plinătatea binecuvântării evangheliei lui Cristos.
30Dar vă implor, fraților, datorită Domnului nostru Isus Cristos și datorită dragostei Duhului, să vă străduiți împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine;
31Ca să fiu scăpat de cei din Iudeea care nu cred, și pentru ca serviciul pe care îl am pentru Ierusalim să fie bine primit de sfinți;
32Ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu și să fiu înviorat cu voi.
33Și Dumnezeul păcii fie cu voi toți. Amin.
Selectat acum:
Romani 15: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.