YouVersion
Pictograma căutare

Revelația 7:9-17

Revelația 7:9-17 BTF2015

După aceasta m-am uitat și iată, o mare mulțime, pe care nimeni nu o putea număra, din toate națiunile și din toate rasele și popoarele și limbile, a stat în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în robe albe și cu ramuri de palmieri în mâinile lor. Și strigau cu voce tare, spunând: Salvarea Dumnezeului nostru care șade pe tron și Mielului. Și toți îngerii stăteau în picioare de jur împrejurul tronului și al bătrânilor și a celor patru ființe vii și cădeau pe fețele lor înaintea tronului și i se închinau lui Dumnezeu, Spunând: Amin. Binecuvântarea și gloria și înțelepciunea și mulțumirea și onoarea și puterea și tăria fie Dumnezeului nostru, pentru totdeauna și întotdeauna. Amin. Și unul dintre bătrâni a răspuns, spunându-mi: Cine sunt aceștia care sunt îmbrăcați în robe albe? Și de unde au venit? Și i-am zis: Domnule, tu știi. Iar el mi-a spus: Aceștia sunt aceia care au ieșit din mare necaz și și-au spălat robele și le-au albit în sângele Mielului. De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și îi servesc zi și noapte în templul său; și cel ce șade pe tron va locui printre ei. Ei nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nici soarele nu va cădea peste ei, nici vreo arșiță. Pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va paște și îi va conduce la izvoarele vii ale apelor; și Dumnezeu va șterge toate lacrimile de la ochii lor.

Videoclipuri pentru Revelația 7:9-17

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Revelația 7:9-17