Revelația 22
22
1Și mi-a arătat un râu pur al apei vieții, limpede precum cristalul, ieșind din tronul lui Dumnezeu și al Mielului.
2În mijlocul străzii ei și pe fiecare parte a râului era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de fructe, dându-și rodul în fiecare lună; și frunzele pomului erau pentru vindecarea națiunilor.
3Și nu va mai fi vreun blestem, ci tronul lui Dumnezeu și al Mielului va fi în ea; și robii lui îi vor servi;
4Și vor vedea fața lui; și numele lui va fi pe frunțile lor.
5Și nu va fi noapte acolo; și nu vor avea nevoie de candelă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le dă lumină; și vor domni pentru totdeauna și întotdeauna.
6Și mi-a spus: Aceste cuvinte sunt credincioase și adevărate; și Domnul Dumnezeul sfinților profeți a trimis pe îngerul său să arate robilor săi lucrurile care trebuie făcute în curând.
7Iată, vin dintr-o dată; binecuvântat este cel ce ține cuvintele profeției acestei cărți.
8Și eu, Ioan, am văzut acestea și le-am auzit. Și când am auzit și am văzut, am căzut jos să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9Atunci mi-a spus: Vezi, nu face aceasta, fiindcă eu sunt împreună-rob cu tine și cu frații tăi, profeții, și cu cei ce țin strâns cuvintele acestei cărți; închină-te lui Dumnezeu.
10Și mi-a zis: Nu sigila cuvintele profeției acestei cărți, pentru că timpul este aproape.
11Cel ce este nedrept, să rămână nedrept; și cel ce este murdar, să rămână murdar; și cel ce este drept, să rămână drept; și cel ce este sfânt, să rămână sfânt.
12Și, iată, vin dintr-o dată; și răsplata mea este cu mine, pentru a da fiecăruia așa cum va fi lucrarea lui.
13Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, cel dintâi și cel de pe urmă.
14Binecuvântați sunt cei ce împlinesc poruncile lui, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să intre pe porți în cetate.
15Iar afară sunt câinii și vrăjitorii și curvarii și ucigașii și idolatrii și toți cei ce iubesc și practică minciuna.
16Eu, Isus, am trimis pe îngerul meu pentru a vă adeveri aceste lucruri în biserici. Eu sunt rădăcina și urmașul lui David, steaua de dimineață și strălucitoare.
17Și Duhul și mireasa zic: Vino! Și cel ce aude să spună: Vino! Și să vină cel ce este însetat. Și oricine voiește, să ia apa vieții în dar.
18Fiindcă eu aduc mărturie fiecărui om care aude cuvintele profeției acestei cărți: Dacă vreun om va adăuga la aceste lucruri, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sunt scrise în această carte;
19Și dacă vreun om va scoate din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va lua partea din cartea vieții și din cetatea sfântă și din lucrurile care sunt scrise în această carte.
20Cel ce adeverește aceste lucruri spune: Cu siguranță, vin dintr-o dată. Amin. Da, vino, Doamne Isuse!
21Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi toți. Amin.
Selectat acum:
Revelația 22: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.