YouVersion
Pictograma căutare

Revelația 14

14
1Și m-am uitat și, iată, un Miel stătea în picioare pe muntele Sion și cu el o sută patruzeci și patru de mii având numele Tatălui său scris pe frunțile lor.
2Și am auzit o voce din cer, ca vocea multor ape și ca vocea unui tunet mare; și am auzit vocea harpiștilor cântând cu harpele lor;
3Și cântau de parcă era un cântec nou înaintea tronului și înaintea celor patru ființe vii și a bătrânilor; și niciun om nu putea învăța acel cântec, decât cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpărați de pe pământ.
4Aceștia sunt cei ce nu s-au întinat cu femei, fiindcă sunt feciori. Aceștia sunt cei ce îl urmează pe Miel oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, fiind primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel.
5Și în gura lor nu a fost găsită viclenie; fiindcă ei sunt ireproșabili înaintea tronului lui Dumnezeu.
6Și am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având evanghelia veșnică, pentru a predica celor ce locuiesc pe pământ și fiecărei națiuni și rase și limbi și popor,
7Spunând cu voce tare: Temeți-vă de Dumnezeu și dați-i glorie, pentru că a venit ora judecății lui; și închinați-vă celui care a făcut cerul și pământul și marea și izvoarele apelor.
8Și un alt înger a urmat, spunând: A căzut, a căzut Babilonul, acea cetate mare, pentru că a făcut toate națiunile să bea din vinul furiei curviei sale.
9Și al treilea înger le-a urmat, spunând cu voce tare: Dacă vreun om se închină fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui,
10Acela va bea din vinul furiei lui Dumnezeu, care este turnat fără amestec în paharul indignării sale; și va fi chinuit cu foc și cu pucioasă în prezența sfinților îngeri și în prezența Mielului;
11Și fumul chinului lor se ridică în sus pentru totdeauna și întotdeauna; și nu au odihnă ziua și noaptea cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei.
12Aici este răbdarea sfinților; aici sunt cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.
13Și am auzit o voce din cer, spunându-mi: Scrie: Binecuvântați sunt morții care mor în Domnul de acum înainte: Da, spune Duhul, ca să se odihnească de muncile lor; și faptele lor îi urmează.
14Și m-am uitat și, iată, un nor alb și pe nor ședea unul asemănător Fiului omului, având pe capul lui o coroană de aur și în mâna sa o seceră ascuțită.
15Și un alt înger a ieșit din templu, strigând cu voce tare celui așezat pe nor: Trimite secera ta și seceră; fiindcă ți-a venit timpul să seceri, pentru că secerișul pământului este copt.
16Și cel ce ședea pe nor și-a aruncat secera pe pământ; și pământul a fost secerat.
17Și un alt înger a ieșit din templul care este în cer, având și el o seceră ascuțită.
18Și un alt înger a ieșit din altar, având putere peste foc; și a strigat cu strigăt mare celui ce avea secera ascuțită, spunând: Trimite secera ta ascuțită și adună ciorchinii viei pământului, pentru că strugurii ei sunt copți pe deplin.
19Și îngerul și-a aruncat secera pe pământ și a adunat via pământului și a aruncat-o în teascul cel mare al furiei lui Dumnezeu.
20Și teascul a fost călcat în picioare în afara cetății și din teasc a ieșit sânge până la frâiele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te