YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 98

98
Un psalm.
1Cântați DOMNULUI o cântare nouă, căci a făcut lucruri minunate, dreapta sa și brațul său sfânt, i-au adus victoria.
2DOMNUL a făcut cunoscută salvarea sa, dreptatea lui a arătat-o pe față înaintea ochilor păgânilor.
3Și-a amintit mila sa și adevărul său față de casa lui Israel, toate marginile pământului au văzut salvarea Dumnezeului nostru.
4Înălțați sunet de bucurie către DOMNUL, tot pământul, înălțați sunet tare și bucurați-vă și cântați laudă.
5Cântați DOMNULUI cu harpa, cu harpa și cu vocea unui psalm.
6Cu trâmbițe și sunet de corn înălțați sunet de bucurie înaintea DOMNULUI, Împăratul.
7Să urle marea și plinătatea ei, lumea și locuitorii ei.
8Să bată din palme potopurile, să cânte de bucurie munții împreună
9Înaintea DOMNULUI, căci el vine să judece pământul, cu dreptate va judeca el lumea și popoarele cu echitate.

Selectat acum:

Psalmii 98: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te