Psalmii 92
92
Un psalm sau o cântare pentru ziua de sabat.
1 Este un lucru bun să aduci mulțumiri DOMNULUI și să cânți laude numelui tău, cel Preaînalt,
2Să se arate bunătatea ta iubitoare dimineața și credincioșia ta în fiecare noapte;
3Pe un instrument cu zece coarde și pe psalterion, pe harpa cu sunet solemn.
4Pentru că tu, DOAMNE, m-ai înveselit prin lucrarea ta, voi triumfa în lucrările mâinilor tale.
5DOAMNE, cât de mari sunt lucrările tale! Și gândurile tale sunt foarte adânci.
6Un om neghiob nu știe; niciun prost nu înțelege aceasta.
7Când cel stricat răsare ca iarba și când toți lucrătorii nelegiuirii înfloresc, este pentru a fi nimiciți pentru totdeauna,
8Dar tu, DOAMNE, ești cel mai înalt pentru totdeauna.
9Căci, iată, dușmanii tăi, DOAMNE, căci, iată, dușmanii tăi vor pieri; toți lucrătorii nelegiuirii vor fi împrăștiați.
10Dar tu vei înălța cornul meu ca al unicornului, voi fi uns cu untdelemn proaspăt.
11Ochiul meu de asemenea va vedea dorința mea împlinită asupra dușmanilor mei și urechile mele vor auzi dorința mea împlinită asupra celor stricați ce se ridică împotriva mea.
12Cel drept va înflori ca palmierul, va crește ca un cedru în Liban.
13Cei sădiți în casa DOMNULUI vor înflori în curțile Dumnezeului nostru.
14Ei vor aduce rod și la bătrânețe; vor fi grași și înfloritori;
15Ca să arate că DOMNUL este integru; el este stânca mea și nu este nedreptate în el.
Selectat acum:
Psalmii 92: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.