YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 90

90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1Doamne, ai fost locuința noastră în toate generațiile.
2Înainte ca munții să se nască, sau chiar înainte să fi format pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu.
3Tu întorci pe om la nimicire și spui: Întoarceți-vă, copiii oamenilor.
4Căci o mie de ani în ochii tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut, și ca o gardă în noapte.
5Îi porți precum cu un potop; ei sunt ca un somn, dimineața sunt ca iarba care crește;
6Dimineața, înflorește și crește; seara este tăiată, și se ofilește.
7Căci suntem mistuiți prin mânia ta și prin furia ta suntem tulburați.
8Ai pus nelegiuirile noastre înaintea ta, păcatele noastre tainice în lumina înfățișării tale.
9Căci toate zilele noastre sunt duse în furia ta, ne petrecem anii ca o poveste spusă.
10Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; și dacă din cauza puterii ar fi optzeci de ani, totuși puterea lor este muncă și întristare, căci trece repede și noi zburăm.
11Cine cunoaște puterea mâniei tale? Potrivit cu temerea de tine, așa este furia ta.
12De aceea învață-ne să ne numărăm zilele, ca să ne dedicăm inimile la înțelepciune.
13Întoarce-te, DOAMNE, până când? Și pocăiește-te referitor la servitorii tăi.
14Satură-ne la revărsatul zorilor cu mila ta, ca să ne bucurăm și să ne veselim toate zilele noastre.
15Veselește-ne tot atât câte zile ne-ai chinuit și câți ani am văzut răul.
16Să se arate lucrarea ta servitorilor tăi și gloria ta copiilor lor.
17Și să fie asupra noastră frumusețea DOMNULUI Dumnezeul nostru și întemeiază lucrarea mâinilor noastre asupra noastră; da, lucrarea mâinilor noastre, întemeiaz-o.

Selectat acum:

Psalmii 90: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te