YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 36

36
Mai marelui muzician, un psalm al lui David, servitorul DOMNULUI.
1Fărădelegea celui stricat spune înăuntrul inimii mele, nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lui.
2Pentru că el se flatează în propriii lui ochi, până când nelegiuirea lui se arată demnă de ură.
3Cuvintele gurii lui sunt nelegiuire și înșelătorie, el a încetat a fi înțelept și a face bine.
4El plănuiește ticăloșie pe patul său; se așază pe o cale care nu este bună; el nu detestă răul.
5Mila ta, DOAMNE, este în ceruri; și credincioșia ta ajunge până la nori.
6Dreptatea ta este ca munții cei mari; judecățile tale sunt un mare adânc; DOAMNE, tu păstrezi pe om și pe animal.
7Cât de măreață este bunătatea ta iubitoare, Dumnezeule! De aceea copiii oamenilor se încred sub umbra aripilor tale.
8Ei se vor sătura din plin din grăsimea casei tale; și le dai să bea din râul desfătărilor tale.
9Căci la tine este fântâna vieții, în lumina ta vom vedea lumină.
10O, prelungește bunătatea ta iubitoare celor ce te cunosc și dreptatea ta celor integri în inimă.
11Nu lăsa piciorul mândriei să vină împotriva mea și nu lăsa mâna celor stricați să mă alunge.
12Acolo sunt căzuți lucrătorii nelegiuirii, sunt aruncați jos și nu vor fi în stare să se ridice.

Selectat acum:

Psalmii 36: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate