Și a venit la Capernaum și fiind în casă, i-a întrebat: Pentru ce v-ați contrazis între voi pe drum?
Dar tăceau, fiindcă pe drum s-au contrazis unii cu alții cine va fi cel mai mare.
Și a șezut și a chemat pe cei doisprezece și le-a spus: Dacă cineva dorește să fie cel dintâi, să fie cel de pe urmă între toți și servitor al tuturor.
Și a luat un copilaș și l-a pus în mijlocul lor; și după ce l-a luat în brațe, le-a spus:
Oricine va primi pe unul din acest fel de copilași în numele meu, pe mine mă primește; și oricine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe cel ce m-a trimis.
Și Ioan i-a răspuns, zicând: Învățătorule, noi am văzut pe unul scoțând draci în numele tău și el nu ne urmează; și l-am oprit, pentru că nu ne urmează.
Dar Isus a spus: Nu îl opriți, fiindcă nu este niciun om care să facă un miracol în numele meu și care îndată să mă poată vorbi de rău.
Fiindcă cine nu este împotriva noastră, este de partea noastră.
Fiindcă oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că aparțineți lui Cristos, adevărat vă spun, nu își va pierde răsplata.
Și oricine va poticni pe unul dintre micuții care cred în mine, este mai bine pentru el ca o piatră de moară să îi fie atârnată de gât și să fie aruncat în mare.
Și dacă mâna ta te poticnește, taie-o; este mai bine pentru tine să intri în viață ciung, decât să ai două mâini și să mergi în iad, în focul ce niciodată nu se va stinge,
Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
Și dacă piciorul tău te poticnește, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop, decât să ai două picioare și să fii aruncat în iad, în focul ce niciodată nu se va stinge.
Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
Și dacă ochiul tău te poticnește, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul iadului,
Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge.
Căci fiecare va fi sărat cu foc și fiecare sacrificiu va fi sărat cu sare.
Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce o veți drege? Să aveți sare în voi înșivă și pace unii cu alții.