YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 9:1-29

Marcu 9:1-29 BTF2015

Și le-a spus: Adevărat vă spun că: Sunt unii dintre cei ce stau în picioare aici, care nicidecum nu vor gusta din moartea, până ce nu vor fi văzut împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. Și după șase zile, Isus ia pe Petru și pe Iacov și pe Ioan și îi conduce sus pe un munte înalt, singuri, la o parte; și a fost transfigurat înaintea lor. Și hainele sale au devenit strălucitoare, peste măsură de albe, ca zăpada; așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le poate înălbi. Și li s-au arătat Ilie cu Moise; și vorbeau cu Isus. Și Petru a răspuns și i-a zis lui Isus: Învățătorule, este bine pentru noi să fim aici; și să facem trei tabernacole: unul pentru tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Fiindcă nu știa ce să spună; fiindcă erau foarte înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit; și o voce a venit din nor, spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit: Ascultați-l! Și dintr-o dată, când s-au uitat de jur împrejur, nu au mai văzut pe nimeni, decât numai pe Isus cu ei. Și pe când coborau ei de pe munte, le-a poruncit să nu spună nimănui ce lucruri au văzut, până ce Fiul omului va fi înviat dintre morți. Și au ținut în ei acel cuvânt, întrebându-se unul pe altul ce ar însemna învierea dintre morți. Și l-au întrebat, spunând: De ce spun scribii că Ilie trebuie să vină întâi? Iar el, răspunzând, le-a zis: Ilie, într-adevăr, venind întâi, restaurează toate lucrurile; și după cum este scris despre Fiul omului, că trebuie să sufere multe și să fie disprețuit. Dar vă spun că: Ilie a și venit și i-au făcut orice au voit, așa cum este scris despre el. Și când a venit la discipoli, a văzut o mulțime mare împrejurul lor și pe scribi întrebându-se cu ei. Și îndată toți oamenii, când l-au văzut, au fost foarte uimiți, și alergând la el, îl salutau. Și i-a întrebat pe scribi: Ce vă întrebați cu ei? Și unul din mulțime a răspuns și a zis: Învățătorule, am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut; Și oriunde îl apucă, îl scutură puternic și face spume și își scrâșnește dinții și rămâne vlăguit; și am vorbit cu discipolii tăi ca să îl scoată; și ei nu au fost în stare. El i-a răspuns și a zis: O, generație fără credință, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda? Aduceți-l la mine. Și l-au adus la el. Și când l-a văzut, îndată duhul l-a scuturat puternic și el a căzut la pământ și se zvârcolea făcând spume. Și l-a întrebat pe tatăl lui: De cât timp i se întâmplă aceasta? Iar el a spus: Din copilărie. Și deseori îl aruncă în foc și în ape, ca să îl nimicească; dar dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută-ne. Iar Isus i-a spus: Dacă poți crede, toate lucrurile sunt posibile celui ce crede. Și îndată tatăl copilului a strigat și a spus cu lacrimi: Cred, Doamne; ajută a mea necredință. Când Isus a văzut că mulțimea se aduna alergând, a mustrat duhul necurat, spunându-i: Duhule mut și surd, eu îți poruncesc, ieși din el și nu mai intra în el. Și duhul a strigat și l-a scuturat puternic și a ieșit din el; și era ca unul mort; încât mulți au spus: Este mort. Dar Isus, luându-l de mână, l-a ridicat; iar el s-a sculat. Și după ce el a intrat în casă, discipolii săi l-au întrebat deoparte: Noi de ce nu l-am putut scoate afară? Iar el le-a spus: Acest fel nu poate ieși afară prin nimic, decât prin rugăciune și postire.

Citește Marcu 9