Iar de la ora șase s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ora nouă. Și pe la ora nouă, Isus a strigat cu voce tare, spunând: Eli, Eli, lama sabactani? Care este tradus: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Și unii din cei ce stăteau acolo în picioare, când au auzit, au spus: Acesta cheamă pe Ilie. Și imediat, unul dintre ei a alergat și a luat un burete și l-a umplut cu oțet și l-a pus într-o trestie și i-a dat să bea. Dar ceilalți spuneau: Lăsați-l, să vedem dacă va veni Ilie să îl salveze. Iar Isus, după ce a strigat din nou cu voce tare și-a dat duhul. Și iată, perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos; și pământul s-a cutremurat și stâncile s-au despicat; Și mormintele au fost deschise; și multe trupuri ale sfinților care adormiseră, s-au ridicat; Și au ieșit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora. Și centurionul și cei ce erau cu el veghind pe Isus, văzând cutremurul și lucrurile care fuseseră făcute, s-au temut foarte tare, spunând: Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.
Citește Matei 27
Partajează
Compară toate versiunile: Matei 27:45-54
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri