YouVersion
Pictograma căutare

Matei 12

12
1În timpul acela, Isus trecea în sabat prin lan; și discipolii lui erau flămânzi și au început să smulgă spice și să le mănânce.
2Dar când fariseii au văzut, i-au spus: Iată, discipolii tăi fac ce nu este legiuit să facă în sabat.
3Dar el le-a spus: Nu ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau cu el?
4Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile punerii înainte, ceea ce nu îi era legiuit să mănânce, nici celor ce erau cu el, decât numai preoților?
5Sau nu ați citit în lege, că în sabate, preoții în templu pângăresc sabatul și sunt nevinovați?
6Dar vă spun că aici este unul mai mare decât templul.
7Dar dacă ați fi știut ce înseamnă: Milă voiesc și nu sacrificiu, nu ați fi condamnat pe cei nevinovați.
8Fiindcă Fiul omului este Domn și al sabatului.
9Și după ce a plecat de acolo, a intrat în sinagoga lor;
10Și iată, era un om care avea o mână uscată. Și l-au întrebat, spunând: Este legiuit a vindeca în sabate? Ca să îl acuze.
11Iar el le-a spus: Cine este acel om dintre voi care, dacă are o oaie și ea cade într-o groapă în sabat, să nu o apuce și să o ridice?
12Cu cât mai de preț este atunci un om decât o oaie? De aceea este legiuit a face bine în sabate.
13Atunci i-a spus omului: Întinde-ți mâna. Iar el a întins-o și a fost refăcută complet, ca cealaltă.
14Atunci fariseii ieșind, au ținut sfat împotriva lui, cum să îl nimicească pe Isus.
15Dar Isus știind aceasta, a plecat de acolo; și mulțimi mari l-au urmat și i-a vindecat pe toți.
16Și le-a poruncit să nu îl facă cunoscut;
17Ca să se împlinească ce fusese spus prin Isaia, profetul, care zice:
18Iată, servitorul meu, pe care l-am ales; preaiubitul meu în care sufletul meu își găsește toată plăcerea; voi pune duhul meu peste el și va arăta judecată neamurilor.
19Nu se va certa, nici nu va striga; nici nu îi va auzi nimeni vocea pe străzi.
20Nu va rupe o trestie frântă și nu va stinge un fitil fumegând, până ce va trimite judecată pentru victorie.
21Și în numele lui se vor încrede neamurile.
22Atunci i-a fost adus unul posedat de un drac, orb și mut; și Isus l-a vindecat, așa că cel orb și mut, deopotrivă vorbea și vedea.
23Și toți oamenii erau uimiți și spuneau: Nu este acesta fiul lui David?
24Dar fariseii auzind, au spus: Acesta nu scoate draci decât cu Beelzebub, prințul dracilor.
25Și Isus, știind gândurile lor, le-a spus: Fiecare împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită; și fiecare cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăși nu va sta în picioare.
26Și dacă Satan scoate pe Satan, este dezbinat împotriva lui însuși; cum va sta așadar împărăția lui în picioare?
27Și dacă eu prin Beelzebub scot draci, copiii voștri prin cine îi scot? Din această cauză ei vor fi judecătorii voștri.
28Dar dacă eu scot draci prin Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi.
29Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să îi jefuiască bunurile, decât dacă întâi îl leagă pe cel tare? Și după aceea îi va jefui casa.
30Cel ce nu este cu mine, este împotriva mea; și cel ce nu adună cu mine, risipește.
31Din această cauză vă spun: Orice păcat și orice blasfemie vor fi iertate oamenilor; dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată oamenilor.
32Și oricui vorbește un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat; dar oricui vorbește împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat nici în această lume, nici în cea care vine.
33Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul stricat și rodul lui stricat; fiindcă pomul se cunoaște după rodul lui.
34Pui de vipere, cum puteți spune lucruri bune, fiind răi? Fiindcă din abundența inimii vorbește gura.
35Omul bun, din tezaurul bun al inimii scoate lucruri bune; iar omul rău, din tezaurul rău scoate lucruri rele.
36Dar vă spun că: De fiecare cuvânt nefolositor pe care oamenii îl vor vorbi, vor da socoteală în ziua judecății.
37Fiindcă prin cuvintele tale vei fi declarat drept și prin cuvintele tale vei fi condamnat.
38Atunci unii dintre scribi și dintre farisei au răspuns, zicând: Învățătorule, voim să vedem un semn de la tine.
39Dar răspunzând, le-a zis: O generație vicleană și adulteră caută un semn; și semn nu i se va da, decât semnul profetului Iona;
40Fiindcă, așa cum Iona a fost trei zile și trei nopți în pântecele balenei, tot așa Fiul omului va fi trei zile și trei nopți în inima pământului.
41Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu această generație și o vor condamna, pentru că s-au pocăit la predicarea lui Iona; și iată, aici este unul mai mare decât Iona.
42Împărăteasa sudului se va ridica la judecată cu această generație și o va condamna, pentru că a venit de la marginile pământului să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată, aici este unul mai mare decât Solomon.
43Și, când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri uscate căutând odihnă și nu găsește.
44Atunci spune: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit; și când vine, o găsește goală, măturată și înfrumusețată.
45Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai stricate decât el și intră și locuiesc acolo; și starea de pe urmă a acelui om devine mai rea decât cea dintâi. Chiar așa va fi și cu această generație stricată.
46Pe când vorbea el încă oamenilor, iată, mama și frații lui stăteau afară în picioare, dorind să vorbească cu el.
47Atunci cineva i-a spus: Iată, mama ta și frații tăi stau afară în picioare, dorind să vorbească cu tine.
48Dar el a răspuns și a zis celui ce i-a vorbit: Cine este mama mea? Și cine sunt frații mei?
49Și și-a întins mâna spre discipolii săi și a spus: Iată, mama mea și frații mei!
50Fiindcă oricine va face voia Tatălui meu care este în cer, acesta este fratele meu și soră și mamă.

Selectat acum:

Matei 12: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate