Și s-a întâmplat în al doilea sabat după primul, că el trecea prin lanuri; și discipolii lui smulgeau spice, le frecau în mâini și mâncau. Și unii dintre farisei le-au spus: De ce faceți ce nu este legiuit să faceți în sabate? Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Nu ați citit deloc aceasta, ce a făcut David când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a luat și a mâncat pâinile punerii înainte și a dat și celor ce erau cu el; ceea ce nu este legiuit decât numai preoților să mănânce? Și le-a spus: Fiul omului este Domn și al sabatului. Și s-a întâmplat și în alt sabat, că a intrat în sinagogă și îi învăța; și acolo era un om a cărui mână dreaptă era uscată. Și scribii și fariseii îl pândeau, dacă va vindeca în sabat; ca să găsească o acuzație împotriva lui. Dar el le știa gândurile și a spus omului care avea mâna uscată: Ridică-te și stai în picioare în mijloc. Iar el s-a sculat și a stat în picioare. Atunci Isus le-a spus: Vă voi întreba ceva. Este legiuit în sabate a face bine, ori a face rău? A salva viața sau a o nimici? Și, uitându-se împrejur peste ei toți, a spus omului: Întinde-ți mâna. Iar el așa a făcut; și mâna lui a fost refăcută complet, ca cealaltă. Iar ei s-au umplut de nebunie; și au vorbit îndeaproape unii cu alții ce să îi facă lui Isus.
Citește Luca 6
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 6:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri