Iar Isus, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie,
Fiind ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. Și nu a mâncat nimic în zilele acelea; și după ce s-au terminat, la urmă a flămânzit.
Și diavolul i-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să se facă pâine.
Și Isus i-a răspuns, zicând: Este scris că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt al lui Dumnezeu.
Și diavolul, luându-l pe un munte înalt, i-a arătat toate împărățiile pământului în timp de o clipă.
Și diavolul i-a spus: Îți voi da ție toată această putere și gloria lor, pentru că îmi este dată; și o dau oricui voiesc.
De aceea dacă mi te vei închina, toată va fi a ta.
Și Isus a răspuns și i-a zis: Înapoia mea, Satan; fiindcă este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai lui servește-i.
Și l-a adus la Ierusalim și l-a așezat pe un turn al templului și i-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici;
Fiindcă este scris: El va porunci îngerilor săi referitor la tine, să te apere;
Și te vor purta pe mâini, ca nu cumva să îți lovești piciorul de vreo piatră.
Și Isus, răspunzând, i-a zis: S-a spus: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.
Și după ce diavolul a terminat toată ispitirea, a plecat de la el pentru un timp.
Și Isus s-a întors în puterea Duhului în Galileea; și s-a răspândit o faimă despre el prin toată regiunea dimprejur.
Și el îi învăța în sinagogile lor, fiind glorificat de toți.
Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut; și așa cum era obiceiul lui, a intrat în sinagogă în ziua de sabat și s-a sculat să citească,
Și i s-a dat cartea profetului Isaia. Și după ce a deschis cartea, a găsit locul unde era scris:
Duhul Domnului este asupra mea, pentru că m-a uns să predic săracilor evanghelia; m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să predic celor captivi eliberarea și orbilor primirea vederii, să pun în libertate pe cei zdrobiți,
Să predic anul de îndurare al Domnului.
Și a închis cartea și a dat-o înapoi servitorului sinagogii și a șezut. Iar ochii tuturor celor ce erau în sinagogă erau ațintiți asupra lui.
Și a început să le spună: În această zi este împlinită această scriptură în urechile voastre.
Și toți îi aduceau mărturie și se minunau de cuvintele cu har care ieșeau din gura lui. Și spuneau: Nu este acesta fiul lui Iosif?