YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:5-17

Luca 1:5-17 BTF2015

A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un anumit preot numit Zaharia, din rândul lui Abia; și soția lui era dintre fiicele lui Aaron, și numele ei era Elisabeta. Și amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând ireproșabil în toate poruncile și rânduielile Domnului. Și ei nu aveau copil, pentru că Elisabeta era stearpă; și amândoi erau mult înaintați în vârstă. Dar s-a întâmplat, pe când el împlinea serviciul de preot înaintea lui Dumnezeu, la rândul grupului său, Conform obiceiului serviciului preoțesc, i-a venit rândul să ardă tămâie când intra în templul Domnului. Și toată mulțimea poporului se ruga afară în timpul tămâierii. Și i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. Și când Zaharia l-a văzut, s-a tulburat și frică a căzut peste el. Dar îngerul i-a spus: Nu te teme Zaharia; fiindcă rugăciunea ta este ascultată; și soția ta Elisabeta îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan. Și tu vei avea bucurie și veselie; și mulți se vor bucura la nașterea lui. Fiindcă va fi mare înaintea Domnului și nicidecum nu va bea nici vin, nici băutură tare; și va fi umplut cu Duhul Sfânt, chiar din pântecele mamei sale. Și pe mulți dintre copiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și el va merge înaintea lui, în duhul și puterea lui Ilie, să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți; să pregătească un popor înzestrat pentru Domnul.

Citește Luca 1