YouVersion
Pictograma căutare

Plângerile lui Ieremia 3

3
1Eu sunt omul care a văzut necaz prin nuiaua mâniei sale.
2El m-a condus și m-a adus în întuneric și nu în lumină.
3Într-adevăr, împotriva mea s-a întors el; și-a întors mâna împotriva mea, toată ziua.
4El a făcut carnea și pielea mea să îmbătrânească; mi-a zdrobit oasele.
5El a ridicat un zid împotriva mea și m-a încercuit cu fiere și trudă.
6El m-a pus în locuri întunecoase, ca pe morții din vechime.
7El m-a îngrădit, încât nu pot ieși; el mi-a îngreunat lanțul.
8De asemenea și când plâng și strig, el îmi oprește rugăciunea.
9El mi-a închis căile cu pietre cioplite, mi-a strâmbat cărările.
10El a fost pentru mine ca un urs la pândă și ca un leu în locuri tainice.
11El mi-a abătut căile și m-a rupt în bucăți, el m-a pustiit.
12El și-a încordat arcul și m-a pus ca o țintă pentru săgeată.
13El a făcut ca săgețile tolbei lui să intre în rărunchii mei.
14Am fost de râs pentru tot poporul meu și cântecul lor toată ziua.
15El m-a umplut cu amărăciuni, m-a îmbătat cu pelin.
16De asemenea mi-a zdrobit dinții cu pietriș, m-a acoperit cu cenușă.
17Și mi-ai alungat sufletul departe de pace, am uitat prosperitatea.
18Și am spus: Tăria mea și speranța mea din DOMNUL, au pierit,
19Amintindu-mi de necazul meu și de nenorocirea mea, de pelin și de fiere.
20Sufletul meu și le amintește încă și este umilit în mine.
21De aceasta îmi amintesc, de aceea am speranță.
22 Datorită milelor DOMNULUI nu suntem mistuiți, fiindcă mângâierile lui nu se sfârșesc.
23 Ele sunt noi în fiecare dimineață; mare este credincioșia ta.
24DOMNUL este partea mea, spune sufletul meu; de aceea voi spera în el.
25DOMNUL este bun cu cei care îl așteaptă, cu sufletul care îl caută.
26 Este bine ca omul deopotrivă să spere și să aștepte în tăcere salvarea DOMNULUI.
27 Este bine pentru om să poarte jugul în tinerețea sa.
28El șade singur și tace, deoarece și l-a pus asupra lui.
29Își pune gura în țărână; dacă astfel poate fi speranță.
30El își dă obrazul celui care îl lovește; este îndestulat cu ocară.
31Fiindcă DOMNUL nu va lepăda pentru totdeauna;
32Dar deși întristează, totuși va avea mângâiere după mulțimea îndurărilor sale.
33Pentru că el nu își pune inima să chinuiască, nici nu mâhnește pe copiii oamenilor.
34Zdrobirea sub picioare a tuturor prizonierilor pământului,
35Abaterea dreptului unui om înaintea feței celui Preaînalt,
36Domnul nu aprobă a răsturna pe om în cauza lui.
37Cine este cel ce spune și se împlinește, când Domnul nu poruncește aceasta?
38Nu din gura celui Preaînalt ies răul și binele?
39Pentru ce să se plângă un om care trăiește, un om pentru pedepsirea păcatelor lui?
40Să ne cercetăm și să ne încercăm căile noastre și să ne întoarcem la DOMNUL.
41Să ne înălțăm inima cu mâinile noastre spre Dumnezeu în ceruri.
42Noi am încălcat legea și ne-am răzvrătit; tu nu ai iertat.
43Tu ai acoperit cu mânie și ne-ai persecutat; ai ucis, nu ai cruțat.
44Te-ai acoperit cu un nor, ca rugăciunea noastră să nu străbată la tine.
45Ne-ai făcut precum gunoiul și mizeria în mijlocul poporului.
46Toți dușmanii noștri și-au deschis gurile împotriva noastră.
47Frica și cursa au venit peste noi, pustiirea și distrugerea.
48Ochiului meu îi curg râuri de apă din cauza nimicirii fiicei poporului meu.
49Ochiul meu toarnă și nu încetează, fără oprire,
50Până când DOMNUL va privi în jos și va vedea din cer.
51Ochiul meu îmi influențează inima datorită tuturor fiicelor cetății mele.
52Dușmanii mei m-au urmărit aprig, fără motiv, ca pe o pasăre.
53Mi-au stârpit viața în groapă și au aruncat o piatră peste mine.
54Apele au curs peste capul meu; atunci am spus: Sunt stârpit.
55Am chemat numele tău, DOAMNE, din groapa cea adâncă.
56Tu mi-ai auzit vocea; nu îți ascunde urechea la suflarea mea, la strigătul meu.
57Tu te-ai apropiat în ziua când eu te-am chemat; ai spus: Nu te teme.
58Doamne, tu ai pledat în cauzele sufletului meu; mi-ai răscumpărat viața.
59DOAMNE, tu ai văzut răul, ce mi s-a făcut; judecă tu cauza mea.
60Ai văzut toată răzbunarea lor și toate închipuirile lor împotriva mea.
61Ai auzit ocara lor, DOAMNE și închipuirile lor împotriva mea;
62Buzele celor care s-au ridicat împotriva mea și planul lor împotriva mea toată ziua.
63Privește așezarea lor și ridicarea lor; eu sunt muzica lor.
64Întoarce-le o răsplată, DOAMNE, conform cu lucrarea mâinilor lor.
65Dă-le întristare a inimii, blestemul tău asupra lor.
66Persecută-i și nimicește-i în mânie de sub cerurile DOMNULUI.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te