YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:12-47

Ioan 8:12-47 BTF2015

Atunci Isus le-a vorbit din nou, spunând: Eu sunt lumina lumii; cel ce mă urmează nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea fariseii i-au spus: Tu aduci mărturie despre tine însuți; mărturia ta nu este adevărată. Isus a răspuns și le-a zis: Deși eu aduc mărturie despre mine însumi, mărturia mea este adevărată pentru că știu de unde am venit și unde mă duc, dar voi nu puteți spune de unde vin și unde mă duc. Voi judecați conform cărnii; eu nu judec pe nimeni. Și chiar dacă eu judec, judecata mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci eu și Tatăl care m-a trimis. Și de asemenea este scris în legea voastră că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt cel ce aduce mărturie despre mine însumi și Tatăl care m-a trimis aduce mărturie despre mine. Atunci ei i-au spus: Unde este Tatăl tău? Isus a răspuns: Nu mă cunoașteți nici pe mine, nici pe Tatăl meu. Dacă m-ați fi cunoscut, ați fi cunoscut și pe Tatăl meu. Isus a spus aceste cuvinte în vistierie, pe când îi învăța în templu; și nimeni nu a pus mâinile pe el, pentru că nu îi venise încă timpul. Atunci Isus le-a spus din nou: Eu mă duc și voi mă veți căuta și veți muri în păcatele voastre; acolo unde mă duc eu, voi nu puteți veni. Atunci iudeii au spus: Oare se va omorî el însuși? Pentru că spune: Acolo unde mă duc eu, voi nu puteți veni. Și le-a spus: Voi sunteți de jos, eu sunt din înalt; voi sunteți din această lume, eu nu sunt din această lume. De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci dacă nu credeți că eu sunt el, veți muri în păcatele voastre. Atunci i-au spus: Tu, cine ești? Și Isus le-a spus: Chiar acela de care de la început v-am spus. Am multe de spus și de judecat despre voi, dar cel ce m-a trimis este adevărat și spun lumii cele pe care le-am auzit de la el. Ei nu au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Atunci Isus le-a spus: Când veți fi ridicat pe Fiul omului, atunci veți ști că eu sunt el și că nu fac nimic de la mine însumi, ci așa cum m-a învățat Tatăl meu, acestea vorbesc. Și cel ce m-a trimis este cu mine; Tatăl nu m-a lăsat singur, pentru că totdeauna eu fac cele plăcute lui. Pe când vorbea acestea, mulți au crezut în el. Atunci Isus a spus iudeilor care au crezut în el: Dacă stăruiți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei; Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi. I-au răspuns: Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost robi niciodată nimănui; cum spui tu: Veți fi făcuți liberi? Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine face păcat este robul păcatului. Și robul nu trăiește în casă pentru totdeauna, Fiul însă trăiește pentru totdeauna. De aceea dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam; dar căutați să mă ucideți, deoarece cuvântul meu nu are loc în voi. Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl meu; și voi faceți ceea ce ați văzut la tatăl vostru. Ei au răspuns și i-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Isus le-a spus: Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să mă ucideți, un om care v-a spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu; Avraam nu a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Atunci ei i-au spus: Noi nu suntem născuți din curvie; avem un Tată, pe Dumnezeu. Isus le-a spus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m-ați iubi; fiindcă eu am ieșit și am venit din Dumnezeu; căci nu am venit de la mine însumi ci el m-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul, și poftele tatălui vostru voiți să faceți. El a fost ucigaș de la început și nu a stat în adevăr, pentru că nu este adevăr în el. Când vorbește o minciună, vorbește din ale lui, fiindcă este mincinos și tatăl minciunii. Și pentru că eu spun adevărul, nu mă credeți. Cine dintre voi mă dovedește vinovat de păcat? Și dacă spun adevărul, de ce nu mă credeți? Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.

Citește Ioan 8