În prima zi a săptămânii Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric și a văzut piatra luată de pe mormânt.
Atunci a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus și le-a spus: Au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus.
De aceea Petru și celălalt discipol au ieșit și au venit la mormânt.
Au alergat astfel amândoi împreună și celălalt discipol l-a întrecut pe Petru și a ajuns primul la mormânt.
Și, aplecându-se și uitându se înăuntru, a văzut fâșiile de pânză de in întinse pe jos; totuși nu a intrat.
Atunci a venit Simon Petru urmându-l și a intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză de in întinse pe jos.
Iar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era întins jos cu fâșiile de pânză de in, ci la o parte, împăturit într-un loc.
Atunci a intrat și celălalt discipol, care a ajuns primul la mormânt și a văzut și a crezut.
Pentru că nu știau încă scriptura că el trebuia să învie dintre morți.
Apoi discipolii s-au întors din nou la ei acasă.
Dar Maria stătea în picioare afară lângă mormânt, plângând; și pe când plângea s-a aplecat și a privit în mormânt.
Și a văzut doi îngeri în alb, șezând unul la cap și altul la picioare, unde fusese pus trupul lui Isus.
Și ei i-au spus: Femeie, de ce plângi? Ea le-a spus: Pentru că au luat pe Domnul meu și nu știu unde l-au pus.
Și după ce a spus acestea, s-a întors înapoi și a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu știa că este Isus.
Isus i-a spus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea, presupunând că este grădinarul, i-a spus: Domnule, dacă l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus și îl voi lua.
Isus i-a spus: Maria. Ea, întorcându-se, i-a spus: Rabuni; care înseamnă, Stăpânule.
Isus i-a spus: Nu mă atinge, căci încă nu m-am urcat la Tatăl meu; ci du-te la frații mei și spune-le: Mă urc la Tatăl meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru.
Maria Magdalena a venit și a spus discipolilor că l-a văzut pe Domnul și că el i-a spus acestea.
Atunci, în seara aceleiași zile, fiind prima zi a săptămânii, pe când ușile, unde discipolii erau adunați de teama iudeilor, erau închise, Isus a venit și a stat în picioare în mijloc și le-a spus: Pace vouă.
Și, spunând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta sa. Atunci discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.
Atunci Isus le-a spus din nou: Pace vouă; cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu.
Și după ce a spus aceasta, a suflat peste ei și le-a spus: Primiți Duhul Sfânt