YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 13:3-17

Ioan 13:3-17 BTF2015

Isus, știind că Tatăl îi dăduse toate în mâinile sale și că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu se duce, S-a ridicat de la cină și și-a pus deoparte hainele; și a luat un ștergar și s-a încins. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. Atunci a venit la Simon Petru; iar Petru i-a spus: Doamne, tu să îmi speli picioarele? Isus a răspuns și i-a zis: Ce fac eu, tu nu știi acum; dar vei ști după acestea. Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine. Simon Petru i-a spus: Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul. Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți. Fiindcă știa cine îl trădează; de aceea a spus: Nu sunteți toți curați. Și după ce le-a spălat picioarele și și-a luat hainele, așezându-se din nou, le-a spus: Știți ce v-am făcut? Voi mă numiți Învățătorul și Domnul; și bine spuneți, fiindcă sunt. Așadar dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că v-am dat un exemplu, ca să faceți așa cum și eu v-am făcut vouă. Adevărat, adevărat vă spun: Robul nu este mai mare decât domnul său, nici cel trimis mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă știți acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.

Citește Ioan 13