Atunci mulți dintre iudei, care au venit la Maria și au văzut cele ce a făcut Isus, au crezut în el. Dar unii dintre ei au mers la farisei și le-au spus cele ce a făcut Isus. Atunci preoții de seamă și fariseii au adunat consiliul și au spus: Ce facem? Pentru că omul acesta face multe miracole. Dacă îl lăsăm astfel în pace, toți vor crede în el și vor veni romanii și ne vor lua deopotrivă și locul și națiunea. Dar unul dintre ei, Caiafa, fiind marele preot în acel an, le-a spus: Voi nu știți nimic, Nici nu gândiți că este în folosul nostru să moară un singur om pentru popor și să nu piară toată națiunea? Dar nu a spus aceasta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profețit că Isus avea să moară pentru națiune; Și nu numai pentru acea națiune, ci și ca să adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu, cei risipiți. De aceea din acea zi s-au sfătuit ca să îl ucidă. De aceea Isus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo în ținutul de lângă pustie, într-o cetate numită Efraim, și a stat acolo cu discipolii săi. Iar paștele iudeilor era aproape, și mulți au urcat din țară la Ierusalim înainte de paște, ca să se purifice. Atunci ei îi căutau pe Isus și au vorbit între ei, stând în picioare în templu: Ce gândiți voi, că nicidecum nu va veni la sărbătoare? Acum deopotrivă preoții de seamă și fariseii dăduseră poruncă, ca, dacă știe cineva unde este, să le arate ca să îl prindă.
Citește Ioan 11
Partajează
Compară toate versiunile: Ioan 11:45-57
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri