Ieremia 38
38
1Atunci Șefatia, fiul lui Matan, și Ghedalia, fiul lui Pașhur, și Iucal, fiul lui Șelemia, și Pașhur, fiul lui Malchiia, au auzit cuvintele pe care Ieremia le vorbise întregului popor, spunând:
2Astfel spune DOMNUL: Cel ce rămâne în această cetate va muri de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cel ce iese la caldeeni va trăi; fiindcă va avea viața lui ca pradă și va trăi.
3Astfel spune DOMNUL: Această cetate va fi dată într-adevăr în mâna armatei împăratului Babilonului, care o va lua.
4De aceea prinții i-au spus împăratului: Te implorăm, să fie acest om dat la moarte; fiindcă astfel el slăbește mâinile războinicilor care rămân în această cetate și mâinile întregului popor, vorbindu-le astfel de cuvinte, pentru că acest om nu caută bunăstarea acestui popor, ci vătămarea.
5Atunci împăratul Zedechia a spus: Iată, el este în mâna voastră, pentru că împăratul nu poate face nimic împotriva voastră.
6Atunci l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Malchiia, fiul lui Hamelec, care era în curtea închisorii; și l-au coborât pe Ieremia cu funii. Și în groapă nu era apă, ci mocirlă; astfel, Ieremia s-a scufundat în mocirlă.
7Și când Ebed-Melec, etiopianul, unul dintre famenii care erau în casa împăratului, a auzit că l-au pus pe Ieremia în groapă; împăratul șezând atunci la poarta lui Beniamin;
8Ebed-Melec a ieșit din casa împăratului și i-a vorbit împăratului, spunând:
9Domnul meu, împărate, acești oameni au făcut rău în tot ceea ce i-au făcut profetului Ieremia, pe care l-au aruncat în groapă; și va muri de foame în locul unde este, pentru că nu mai este pâine în cetate.
10Atunci împăratul i-a poruncit lui Ebed-Melec, etiopianul, spunând: Ia de aici treizeci de bărbați cu tine și scoate-l afară pe profetul Ieremia din groapă, înainte ca el să moară.
11Astfel Ebed-Melec i-a luat pe bărbați cu el și a intrat în casa împăratului, de sub trezorerie, și a luat de acolo petice aruncate și zdrențe vechi putrezite și le-a coborât cu funii în groapă la Ieremia.
12Și Ebed-Melec etiopianul i-a spus lui Ieremia: Pune acum aceste haine vechi aruncate și zdrențe putrezite sub subsuorile tale, sub funii. Și Ieremia a făcut astfel.
13Astfel ei l-au tras pe Ieremia cu frânghii și l-au scos din groapă; și Ieremia a rămas în curtea închisorii.
14Atunci împăratul Zedechia a trimis și l-a adus pe profetul Ieremia la el, la intrarea a treia care este în casa DOMNULUI; și împăratul i-a spus lui Ieremia: Te voi întreba un lucru, nu îmi ascunde nimic.
15Atunci Ieremia i-a spus lui Zedechia: Dacă îți spun aceasta, nu mă vei da într-adevăr la moarte? Iar dacă îți dau sfat, nu îmi vei da ascultare.
16Astfel Zedechia împăratul i-a jurat în secret lui Ieremia, spunând: Precum DOMNUL trăiește, care ne-a făcut acest suflet, nu te voi da la moarte, nici nu te voi da în mâna acestor oameni care îți caută viața.
17Atunci Ieremia i-a spus lui Zedechia: Astfel spune DOMNUL, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieși într-adevăr la prinții împăratului Babilonului, atunci sufletul tău va trăi și această cetate nu va fi arsă cu foc; și vei trăi și casa ta;
18Dar dacă nu vei ieși la prinții împăratului Babilonului, atunci această cetate va fi dată în mâna caldeenilor și ei o vor arde cu foc, iar tu nu vei scăpa din mâna lor.
19Și împăratul Zedechia i-a spus lui Ieremia: Mă tem de iudeii care au trecut la caldeeni, ca nu cumva ei să mă dea în mâna lor și să mă batjocorească.
20Dar Ieremia a spus: Nu te vor da. Te implor, ascultă de vocea DOMNULUI, pe care ți-o vorbesc; astfel îți va fi bine și sufletul tău va trăi.
21Dar dacă refuzi să ieși, acesta este cuvântul pe care DOMNUL mi l-a arătat:
22Și, iată, toate femeile care au rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi aduse la prinții împăratului Babilonului și acele femei vor spune: Prietenii tăi te-au înșelat și te-au învins; picioarele tale sunt scufundate în mocirlă și ei sunt întorși înapoi.
23Astfel ei vor scoate afară pe toate soțiile tale și pe copiii tăi la caldeeni; și tu nu vei scăpa din mâna lor, ci vei fi luat prin mâna împăratului Babilonului și vei face ca această cetate să fie arsă cu foc.
24Atunci Zedechia i-a spus lui Ieremia: Să nu știe nimeni despre aceste cuvinte și nu vei muri.
25Dar dacă prinții aud că eu am vorbit cu tine și vin la tine și îți spun: Vestește-ne acum ce i-ai spus împăratului, nu ascunde aceasta de la noi și nu te vom da la moarte; de asemenea și ce ți-a spus împăratul;
26Atunci să le spui: Eu mi-am prezentat cererea înaintea împăratului, ca să nu mă facă să mă întorc în casa lui Ionatan, să mor acolo.
27Atunci au venit toți prinții la Ieremia și l-au întrebat; și el le-a spus conform cu toate aceste cuvinte pe care împăratul i le poruncise. Astfel ei au încetat să vorbească cu el, pentru că lucrul nu a fost înțeles.
28Astfel Ieremia a locuit în curtea închisorii până în ziua în care Ierusalimul a fost luat: și a fost acolo în timp ce Ierusalimul a fost luat.
Selectat acum:
Ieremia 38: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.