YouVersion
Pictograma căutare

Judecători 7:7-22

Judecători 7:7-22 BTF2015

Și DOMNUL i-a spus lui Ghedeon: Prin cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi salva și voi da pe madianiți în mâna ta, iar tot poporul să meargă fiecare la locul său. Astfel poporul a luat merinde în mâna lor și trâmbițele lor; și a trimis restul Israelului, pe fiecare bărbat la cortul său, și a păstrat pe cei trei sute de bărbați; și oștirea lui Madian era mai jos de el, în vale. Și s-a întâmplat, în noaptea aceea, că DOMNUL i-a spus: Ridică-te, coboară la oștire, pentru că am dat-o în mâna ta. Dar dacă te temi să cobori, coboară cu Pura, servitorul tău, la oștire; Și vei auzi ce spun ei; și după aceea ți se vor întări mâinile să cobori la oștire. Atunci el a coborât cu Pura, servitorul său, la partea de afară a oamenilor înarmați, care erau în oștire. Și madianiții și amaleciții și toți copiii estului se întindeau în vale, ca lăcustele de mulți; și cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării de multe. Și când Ghedeon a venit, iată, era acolo un bărbat care povestea un vis aproapelui său și spunea: Iată, am visat un vis; și, iată, o turtă de pâine de orz se rostogolea în oștirea lui Madian și a venit până la un cort și l-a lovit încât a căzut și l-a răsturnat, încât cortul zăcea întins. Și aproapele său a răspuns și a zis: Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, un bărbat din Israel: Dumnezeu a dat în mâna lui pe madianiți și toată oștirea. Și s-a întâmplat, când a auzit Ghedeon povestirea visului și interpretarea lui, că s-a închinat și s-a întors la oștirea lui Israel și a spus: Ridicați-vă, pentru că DOMNUL a dat oștirea lui Madian în mâna voastră. Și a împărțit pe cei trei sute de bărbați în trei cete și a pus o trâmbiță în mâna fiecăruia și ulcioare goale și lămpi înăuntrul ulcioarelor. Și le-a spus: Uitați-vă la mine și faceți la fel; și, iată, când voi ieși în afara taberei, va fi astfel: precum voi face eu, astfel să faceți și voi. Când voi suna din trâmbiță, eu și toți cei care sunt cu mine, atunci să sunați și voi din trâmbițe de fiecare parte a întregii tabere și să spuneți: Sabia DOMNULUI și a lui Ghedeon. Astfel Ghedeon și suta de bărbați care erau cu el au ieșit în afara taberei la începutul gărzii de la mijloc; și de-abia puseseră garda; și ei au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele care erau în mâinile lor. Și cele trei cete au sunat din trâmbițe și au spart ulcioarele și au ținut lămpile în mâinile lor stângi și trâmbițele în mâinile lor drepte ca să sune și au strigat: Sabia DOMNULUI și a lui Ghedeon. Și au stat fiecare bărbat la locul său de jur împrejurul taberei, și toată oștirea a alergat și a strigat și a fugit. Și cei trei sute au sunat din trâmbițe; și DOMNUL a ridicat sabia fiecărui bărbat împotriva aproapelui său în toată oștirea; și oștirea a fugit la Bet-Șita, în Țerera și la hotarul lui Abel-Mehola, la Tabat.