Iacov 1:2-18

Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri, Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar lăsați răbdarea să își aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nefiind lipsiți în nimic. Dar dacă unuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și nu reproșează, și îi va fi dată. Dar să ceară în credință, neclătinându-se în nimic. Pentru că cel ce se clatină seamănă cu un val al mării împins de vânt și aruncat încoace și încolo. De aceea să nu gândească omul acela că va primi ceva de la Domnul. Un om șovăitor este nestatornic în toate căile lui. Dar să se bucure fratele de rând în aceea că el este înălțat. Iar bogatul în aceea că este înjosit, pentru că va trece ca floarea ierbii. Fiindcă a răsărit soarele cu arșița și usucă iarba și floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere: astfel și bogatul se va ofili în căile lui. Binecuvântat este omul care îndură ispita, pentru că, după ce este încercat, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce îl iubesc. Să nu spună cineva când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău, nici nu ispitește el pe nimeni, Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă și ademenit. Apoi, după ce pofta a conceput, naște păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naște moarte. Nu vă rătăciți preaiubiții mei frați! Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere. Din voia lui ne-a născut el prin cuvântul adevărului, ca să fim un anumit fel de prime roade ale creaturilor sale.