YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 9

9
1Totuși întunericul nu va fi precum în chinuirea ei, când mai înainte el a chinuit ușor țara lui Zabulon și țara lui Neftali, iar apoi a chinuit-o apăsător pe calea mării, dincolo de Iordan, în Galileea națiunilor.
2Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; peste cei ce locuiesc în țara umbrei morții, a strălucit lumina.
3Tu ai înmulțit națiunea și nu ai mărit bucuria; ei se bucură înaintea ta conform bucuriei de la seceriș și cum se bucură oamenii când împart prada.
4Fiindcă ai frânt jugul poverii lui și toiagul umărului său și nuiaua opresorului său, ca în ziua lui Madian.
5Căci fiecare bătălie a războinicului este cu tumult și haine tăvălite în sânge, care vor fi pentru ardere, mâncare pentru foc.
6Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul lui și îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veșnic, Prințul Păcii.
7Nu se va sfârși mărirea domniei și păcii lui, peste tronul lui David și peste împărăția sa, pentru a o rândui și a o întemeia cu judecată și cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oștirilor va face aceasta.
8Domnul a trimis un cuvânt la Iacob și acesta s-a așezat ușor peste Israel.
9Și tot poporul va cunoaște, până la Efraim și locuitorii Samariei, care spun în mândria și tăria inimii:
10Cărămizile au căzut, dar vom construi cu pietre cioplite; sicomorii sunt tăiați, dar îi vom schimba cu cedri.
11De aceea DOMNUL va așeza pe potrivnicii lui Rezin împotriva lui și va uni pe dușmanii lui;
12Sirienii înainte și filistenii în spate; și vor mânca pe Israel cu gură deschisă. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.
13Căci poporul nu se întoarce la cel ce l-a lovit, nici nu caută pe DOMNUL oștirilor.
14De aceea DOMNUL va tăia din Israel cap și coadă, ramură și papură, într-o singură zi.
15Pe bătrânul și pe cel demn de cinste, el este capul; și pe profetul care învață pe alții minciuni, el este coada.
16Căci conducătorii acestui popor îl fac să rătăcească; și cei conduși de ei sunt nimiciți.
17De aceea Domnul nu va avea bucurie în tinerii lui, nici nu va avea milă de cei fără tată și de văduve, căci fiecare este un fățarnic și un făcător de rău și fiecare gură vorbește nebunie. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.
18Căci stricăciunea arde ca focul, va mânca mărăcinii și spinii și va aprinde desișurile pădurii și se vor ridica precum înălțarea fumului.
19Prin furia DOMNULUI oștirilor este țara întunecată și poporul va fi ca mâncare pentru foc, nimeni nu va cruța pe fratele său.
20Și el va răpi în dreapta și tot va fi flămând; și va mânca în stânga și tot nu se va sătura; fiecare om se va hrăni cu carnea propriului braț:
21Manase pe Efraim; și Efraim pe Manase; și ei împreună vor fi împotriva lui Iuda. Cu toate acestea mânia lui nu s-a întors, ci mâna lui este încă întinsă.

Selectat acum:

Isaia 9: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te