YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 55:6-12

Isaia 55:6-12 BTF2015

Căutați pe DOMNUL cât mai poate fi găsit, chemați-l cât mai este aproape; Să își părăsească cel stricat calea și omul nedrept gândurile lui, și să se întoarcă la DOMNUL, iar el va avea milă de el; și la Dumnezeul nostru, căci el își înmulțește iertarea. Fiindcă gândurile mele nu sunt gândurile tale, nici căile tale nu sunt căile mele, spune DOMNUL. Căci așa cum cerurile sunt mai sus decât pământul, tot așa căile mele sunt mai înalte decât căile voastre și gândurile mele decât gândurile voastre. Căci așa cum coboară ploaia și zăpada din cer și nu se întoarce acolo, ci udă pământul și îl face să încolțească și să înmugurească, pentru a da sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, Tot așa va fi cuvântul meu care iese din gura mea, nu se va întoarce la mine gol, ci va împlini ceea ce îmi place și va prospera în lucrul la care l-am trimis. Fiindcă veți ieși cu bucurie și veți fi conduși cu pace, munții și dealurile vor izbucni înaintea voastră în cântare și toți copacii câmpului vor bate din palme.