YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 49

49
1Ascultați-mă insule; și dați ascultare, voi popoare de departe; DOMNUL m-a chemat din pântece; din adâncurile mamei mele a amintit de numele meu.
2Și mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită; în umbra mâinii lui m-a ascuns și m-a făcut o săgeată lustruită; în tolba lui m-a ascuns;
3Și mi-a spus: Israele, tu ești servitorul meu în care voi fi glorificat.
4Atunci am spus: Am ostenit în zadar, mi-am cheltuit puterea pentru nimic și în zadar, totuși judecata mea este la DOMNUL și lucrarea mea la Dumnezeul meu.
5Și acum, spune DOMNUL care m-a format din pântece să fiu servitorul său, să aduc pe Iacob din nou la el: Deși Israel nu este adunat, totuși voi fi glorios în ochii DOMNULUI și Dumnezeul meu va fi tăria mea.
6Iar el a spus: Este un lucru ușor să fii servitorul meu pentru a ridica triburile lui Iacob și a restaura pe cei păstrați ai lui Israel, de asemenea te voi da ca o lumină neamurilor, ca să fii salvarea mea până la capătul pământului.
7Astfel spune DOMNUL, Răscumpărătorul lui Israel și Cel Sfânt al său, celui pe care omul îl disprețuiește, celui pe care națiunea îl detestă, unui servitor al conducătorilor: Împărați vor vedea și se vor ridica, prinți de asemenea se vor închina, datorită DOMNULUI care este credincios și Celui Sfânt al lui Israel, iar el te va alege pe tine.
8Astfel spune DOMNUL: La timpul îndurării te-am auzit, și în ziua salvării te-am ajutat; și te voi păstra și te voi da ca legământ al poporului, pentru a întemeia pământul, să faci să moștenească moștenirile pustiite;
9Ca să spui prizonierilor: Mergeți înainte; celor ce sunt în întuneric: Arătați-vă. Vor paște pe lângă drumuri și pășunile lor vor fi în toate locurile înalte.
10Nu vor flămânzi nici nu vor înseta; nici căldura nici soarele nu îi vor lovi, căci cel ce are milă de ei îi va conduce, pe lângă izvoarele de apă îi va călăuzi.
11Și toți munții mei îi voi face o cale și drumurile mele mari vor fi înălțate.
12Iată, aceștia vor veni de departe; și, iată, aceștia din nord și din vest și aceștia din țara lui Sinim.
13Cântați, cerurilor; și bucură-te, pământule; și izbucniți în cântare, munților, fiindcă DOMNUL a mângâiat poporul lui și va avea milă de cei nenorociți ai lui.
14Dar Sionul a spus: DOMNUL m-a părăsit și Domnul meu m-a uitat.
15Poate o femeie să își uite copilul sugar, încât să nu aibă milă de fiul pântecelui ei? Da, ei pot uita, totuși eu nu te voi uita.
16Iată, te-am gravat pe palmele mâinii mele; zidurile tale sunt întotdeauna înaintea mea.
17Copiii tăi se vor grăbi; nimicitorii tăi și cei ce te-au risipit vor pleca de la tine.
18Ridică-ți ochii de jur împrejur și privește, toți aceștia se adună și vin la tine. Precum eu trăiesc, spune DOMNUL, cu siguranță te vei înveșmânta cu ei toți, precum cu un ornament și îi vei lega de tine, precum o mireasă.
19Fiindcă locurile tale risipite și pustiite și țara nimicirii tale, vor fi acum prea înguste din cauza locuitorilor și cei ce te-au înghițit vor fi departe.
20Copiii pe care îi vei avea, după ce i-ai pierdut pe ceilalți, vor spune din nou în urechile tale: Locul este prea strâmt pentru mine, dă-mi loc ca să locuiesc.
21Atunci vei spune în inima ta: Cine mi-a născut pe aceștia, văzând că mi-am pierdut copiii și sunt pustiită, o captivă și mișcându-mă încoace și încolo? Și cine i-a crescut pe aceștia? Iată, am fost lăsată singură; aceștia, unde au fost?
22Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, îmi voi înălța mâna către neamuri și voi ridica steagul meu către popor și ei îți vor aduce fiii pe brațe și fiicele tale vor fi purtate pe umeri.
23Și împărați vor fi părinții tăi îngrijitori și împărătesele lor mamele tale îngrijitoare, ți se vor prosterna cu fața la pământ și vor linge praful piciorului tău; și vei cunoaște că eu sunt DOMNUL, fiindcă nu vor fi rușinați cei ce mă așteaptă.
24Va fi luată prada de la cel puternic, sau captivul legiuit eliberat?
25Dar astfel spune DOMNUL: Chiar captivii celui puternic vor fi duși și prada tiranului va fi eliberată, căci mă voi certa cu cel ce se ceartă cu tine și îți voi salva copiii.
26Și voi hrăni pe cei ce te oprimă cu propria lor carne; și se vor îmbăta cu propriul sânge, precum cu vin dulce, și toată făptura va cunoaște că eu, DOMNUL, sunt Salvatorul tău și Răscumpărătorul tău, Cel puternic al lui Iacob.

Selectat acum:

Isaia 49: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te