YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 29

29
1Apoi Iacob a mers în călătoria sa și a mers în țara poporului din est.
2Și a privit și, iată, o fântână în câmp și, iată, acolo erau trei turme de oi culcate lângă ea; căci din acea fântână adăpau turmele; și o piatră mare era peste gura fântânii.
3Și acolo erau toate turmele adunate și au rostogolit piatra de la gura fântânii și au adăpat oile și au pus piatra din nou peste gura fântânii la locul ei.
4Și Iacob le-a spus: Frații mei, de unde sunteți voi? Iar ei au spus: Noi suntem din Haran.
5Iar el le-a spus: Îl cunoașteți pe Laban, fiul lui Nahor? Iar ei au spus: Îl cunoaștem.
6Iar el le-a spus: Este el bine? Iar ei au spus: Este bine și, iată, Rahela, fiica lui, vine cu oile.
7Iar el a spus: Iată, ziua este încă mare, nici nu este timpul ca vitele să fie adunate; adăpați oile și mergeți și le pașteți.
8Iar ei au spus: Nu putem, până când toate turmele sunt adunate și când ei rostogolesc piatra de la gura fântânii, atunci adăpăm oile.
9Și în timp ce el încă vorbea cu ei, Rahela a venit cu oile tatălui ei, pentru că ea le păzea.
10Și s-a întâmplat, când Iacob a văzut-o pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei sale, și oile lui Laban, fratele mamei sale, că Iacob s-a apropiat și a rostogolit piatra de la gura fântânii și a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
11Și Iacob a sărutat pe Rahela și el și-a ridicat vocea și a plâns.
12Și Iacob a povestit Rahelei că el era fratele tatălui ei și că el era fiul Rebecăi; și ea a alergat și a povestit tatălui ei.
13Și s-a întâmplat, când Laban a auzit veștile despre Iacob, fiul surorii lui, că el a alergat să îl întâlnească și l-a îmbrățișat și l-a sărutat și l-a adus în casa lui. Și el a povestit lui Laban toate aceste lucruri.
14Și Laban i-a spus: Tu ești cu adevărat osul meu și carnea mea. Și a rămas cu el o lună de zile.
15Și Laban i-a spus lui Iacob: Pentru că tu ești fratele meu ar trebui de aceea să îmi servești degeaba? Spune-mi, ce va fi plata ta.
16Și Laban avea două fiice; numele celei mai în vârstă era Leea și numele celei mai tinere era Rahela.
17Leea era slabă de ochi; dar Rahela era frumoasă la statură și plăcută la vedere.
18Și Iacob a iubit-o pe Rahela; și a spus: Te voi servi șapte ani pentru Rahela, fiica ta mai tânără.
19Și Laban a spus: Este mai bine să ți-o dau ție decât să o dau altui bărbat; rămâi la mine.
20Și Iacob a servit șapte ani pentru Rahela; și aceștia i-au părut doar câteva zile, din cauza dragostei pe care o avea pentru ea.
21Și Iacob i-a spus lui Laban: Dă-mi soția mea, pentru că zilele mi s-au împlinit, ca să intru la ea.
22Și Laban a strâns împreună toți bărbații locului și a făcut un ospăț.
23Și s-a întâmplat, în timpul serii, că el a luat pe Leea fiica sa, și i-a adus-o; iar el a intrat la ea.
24Și Laban a dat fiicei sale, Leea, pe Zilpa, roaba lui, ca servitoare.
25Și s-a întâmplat, că dimineața, iată, era Leea; și i-a spus lui Laban: Ce este aceasta ce mi-ai făcut? Nu ți-am servit pentru Rahela? Și de ce m-ai înșelat?
26Și Laban a spus: Nu trebuie să fie făcut astfel în țara noastră, a da pe cea mai tânără înaintea celei întâi născute.
27Împlinește săptămâna ei și ți-o vom da și pe aceasta pentru serviciul pe care mi-l vei face încă alți șapte ani.
28Și Iacob a făcut astfel și a împlinit săptămâna ei; iar el i-a dat și pe Rahela, fiica sa, de soție.
29Și Laban a dat Rahelei, fiica sa, pe Bilha, roaba lui, să fie roaba ei.
30Iar el a intrat și la Rahela și a iubit pe Rahela și mai mult decât pe Leea și i-a servit încă alți șapte ani.
31Și când DOMNUL a văzut că Leea era urâtă de el, a deschis pântecele ei; dar Rahela era stearpă.
32Și Leea a rămas însărcinată și a născut un fiu și i-a pus numele Ruben, căci ea a spus: Cu adevărat DOMNUL a privit la necazul meu; de aceea acum soțul meu mă va iubi.
33Și a rămas însărcinată din nou și a născut un fiu și a spus: Pentru că DOMNUL a auzit că eu eram urâtă de soțul meu, mi-a dat de aceea și acest fiu; și i-a pus numele Simeon.
34Și a rămas însărcinată din nou și a născut un fiu și a spus: Acum, de această dată, soțul meu va fi lipit de mine, pentru că i-am născut lui trei fii; de aceea numele lui a fost chemat Levi.
35Și a rămas însărcinată din nou și a născut un fiu; și a spus: Acum voi lăuda pe DOMNUL; de aceea i-a pus numele Iuda; și a încetat să nască.

Selectat acum:

Geneza 29: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate