Geneza 26
26
1Și a fost o foamete în țară, în afară de prima foamete care a fost în zilele lui Avraam. Și Isaac a mers la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
2Și DOMNUL i s-a arătat și a spus: Nu coborî în Egipt; locuiește în țara despre care îți voi spune;
3Locuiește temporar în această țară și voi fi cu tine și te voi binecuvânta, pentru că ție și seminței tale, voi da toate aceste țări și voi împlini jurământul pe care l-am jurat lui Avraam, tatăl tău.
4Și voi înmulți sămânța ta ca stelele cerului și voi da seminței tale toate aceste țări; și în sămânța ta toate națiunile pământului vor fi binecuvântate.
5Pentru că Avraam a ascultat de vocea mea și a păzit însărcinarea mea, poruncile mele, statutele mele și legile mele.
6Și Isaac a locuit în Gherar;
7Și oamenii locului l-au întrebat despre soția lui; iar el a spus: Ea este sora mea; căci se temea să spună: Este soția mea; ca nu cumva, spunea el, oamenii locului să mă ucidă pentru Rebeca, pentru că ea era plăcută la vedere.
8Și s-a întâmplat, în timp ce el era acolo de mult timp, că Abimelec, împăratul filistenilor, a privit afară pe fereastră și a văzut și, iată, Isaac se juca cu Rebeca, soția sa.
9Și Abimelec a chemat pe Isaac și a spus: Iată, cu adevărat ea este soția ta; și cum de ai spus: Ea este sora mea? Și Isaac i-a spus: Pentru că mi-am zis: Nu cumva să mor din cauza ei.
10Și Abimelec a spus: Ce este aceasta ce ne-ai făcut? Unul dintre oameni ar fi putut cu ușurință să se culce cu soția ta și ai fi adus vinovăție asupra noastră.
11Și Abimelec a poruncit întregului popor, spunând: Cel ce se atinge de acest bărbat sau de soția lui cu adevărat va fi dat la moarte.
12Apoi Isaac a semănat în acel ținut și a primit în același an însutit și DOMNUL l-a binecuvântat.
13Și acest bărbat a ajuns mare și a mers înainte și a crescut până ce a devenit foarte mare.
14Fiindcă avea în posesiune turme și în posesiune cirezi și servitori în număr mare și filistenii îl invidiau.
15Și toate fântânile pe care servitorii tatălui său le-au săpat în zilele lui Avraam, tatăl său, filistenii le-au astupat și le-au umplut cu pământ.
16Și Abimelec i-a spus lui Isaac: Pleacă de la noi, pentru că ești mult mai puternic decât noi.
17Și Isaac a plecat de acolo și a ridicat cortul său în valea Gherar și a locuit acolo.
18Și Isaac a săpat din nou fântânile de apă, pe care ei le săpaseră în zilele lui Avraam, tatăl său, pentru că filistenii le astupaseră după moartea lui Avraam; și le-a pus numele după numele pe care tatăl său le-a pus.
19Și servitorii lui Isaac au săpat în vale și au găsit acolo o fântână de apă țâșnitoare.
20Și păstorii din Gherar s-au certat cu păstorii lui Isaac, spunând: Apa este a noastră; și a pus fântânii numele Esec, pentru că s-au certat cu el.
21Și au săpat o altă fântână și s-au certat și pentru aceasta și a pus acesteia numele Sitna.
22Și s-a mutat de acolo și a săpat o altă fântână; și pentru aceea nu s-au certat și acesteia i-a pus numele Rehobot; și a spus: Căci de acum DOMNUL a făcut loc pentru noi și vom fi roditori în țară.
23Și a urcat de acolo la Beer-Șeba.
24Și DOMNUL i s-a arătat în aceeași noapte și a spus: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, nu te teme, pentru că eu sunt cu tine și te voi binecuvânta și voi înmulți sămânța ta din cauza servitorului meu, Avraam.
25Și a zidit un altar acolo și a chemat numele DOMNULUI și a ridicat cortul său acolo; și acolo servitorii lui Isaac au săpat o fântână.
26Atunci Abimelec a mers la el, din Gherar, și Ahuzat, unul din prietenii săi, și Picol, căpetenia armatei sale.
27Și Isaac le-a spus: Pentru ce ați venit la mine, văzând că mă urâți și m-ați trimis de la voi?
28Iar ei au spus: Noi am văzut cu adevărat că DOMNUL a fost cu tine; și noi ne-am spus: Să fie acum un jurământ între noi, între noi și tine, și să facem un legământ cu tine;
29Că nu ne vei face niciun rău, așa cum nici noi nu ne-am atins de tine și precum noi nu ți-am făcut nimic decât bine și te-am trimis în pace, tu ești acum binecuvântatul DOMNULUI.
30Iar el le-a făcut un ospăț și au mâncat și au băut.
31Și s-au sculat devreme dimineața și au jurat unul altuia; și Isaac i-a trimis și au plecat de la el în pace.
32Și s-a întâmplat, în aceeași zi, că servitorii lui Isaac au venit și i-au povestit referitor la fântâna pe care o săpaseră și i-au spus: Am găsit apă.
33Și pe aceasta a numit-o Șeba, de aceea numele cetății este Beer-Șeba până în ziua de astăzi.
34Și Esau era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de soție pe Iudit, fiica lui Beeri hititul, și pe Basmat, fiica lui Elon hititul,
35Care au fost o mâhnire în duh pentru Isaac și pentru Rebeca.
Selectat acum:
Geneza 26: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.