Iar faptele cărnii sunt arătate; acestea sunt: adulter, curvie, necurăție, desfrânare,
Idolatrie, vrăjitorie, ură, lupte, gelozii, furii, certuri, dezbinări, erezii,
Invidii, ucideri, beții, îmbuibări și cele asemănătoare acestora; despre care vă spun dinainte, așa cum v-am spus odinioară, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.
Dar rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința,
Blândețea, înfrânarea; împotriva acestora nu este lege.
Și cei ai lui Cristos au crucificat carnea cu pasiunile și poftele ei.
Dacă trăim în Duhul, să și umblăm în Duhul.