YouVersion
Pictograma căutare

Ezra 1

1
1Și, în anul întâi al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să fie împlinit cuvântul DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, DOMNUL a stârnit duhul lui Cirus împăratul Persiei, încât el a făcut o proclamație în toată împărăția sa și a pus-o de asemenea în scris, spunând:
2Astfel zice Cirus, împăratul Persiei: DOMNUL Dumnezeul cerului mi-a dat toate împărățiile pământului; și mi-a poruncit să îi construiesc o casă în Ierusalim, care este în Iuda.
3Cine este dintre voi din tot poporul său? Dumnezeul său să fie cu el și să se urce la Ierusalim, care este în Iuda, și să construiască acolo casa DOMNULUI Dumnezeului lui Israel (el este Dumnezeul), care este în Ierusalim.
4Și pe oricine rămâne, în orice loc unde el locuiește temporar, oamenii locului să îl ajute cu argint și cu aur și cu bunuri și cu animale, în afară de darul de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim.
5Atunci s-au ridicat mai marii părinților lui Iuda și lui Beniamin și preoții și leviții, împreună cu toți aceia al căror duh Dumnezeu îl ridicase, pentru a se urca să construiască acolo casa DOMNULUI care este în Ierusalim.
6Și toți împrejurul lor le-au întărit mâinile cu vase de argint, cu aur, cu bunuri și cu animale și cu lucruri prețioase, în afară de tot ce era oferit de bunăvoie.
7De asemenea împăratul Cirus a scos vasele casei DOMNULUI, pe care Nebucadnețar le-a scos din Ierusalim și le-a pus în casa dumnezeilor săi;
8Chiar pe acelea Cirus, împăratul Persiei, le-a scos prin mâna lui Mitredat trezorierul, și le-a numărat lui Șeșbațar, prințul lui Iuda.
9Și acesta este numărul lor: treizeci de platouri de aur, o mie de platouri de argint, douăzeci și nouă de cuțite,
10Treizeci de oale de aur, oale de argint de al doilea fel patru sute zece și alte vase o mie.
11Toate vasele de aur și de argint erau cinci mii patru sute. Pe toate acestea Șeșbațar le-a adus cu cei din captivitate care au fost aduși din Babilon la Ierusalim.

Selectat acum:

Ezra 1: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te