Exodul 18
18
1Când Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, a auzit despre tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise și pentru Israel, poporul său, și că DOMNUL a scos pe Israel din Egipt,
2Atunci Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, soția lui Moise, după ce el a trimis-o înapoi,
3Și pe cei doi fii ai ei, dintre care numele unuia era Gherșom, pentru că a spus el: Am fost străin într-o țară străină;
4Și numele celuilalt era Eliezer, pentru că Dumnezeul tatălui meu, a spus el, a fost ajutorul meu și m-a eliberat de sabia Faraonului.
5Și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii lui și cu soția lui la Moise în pustie, unde își așezase tabăra la muntele lui Dumnezeu;
6Și i-a spus lui Moise: Eu, Ietro, socrul tău, am venit la tine și soția ta și cei doi fii ai ei cu ea.
7Și Moise a ieșit să întâlnească pe socrul său și s-a prosternat și l-a sărutat; și s-au întrebat unul pe celălalt despre bunăstarea lor; și au intrat în cort.
8Și Moise a istorisit socrului său tot ceea ce DOMNUL a făcut lui Faraon și egiptenilor de dragul lui Israel și toată durerea care a venit peste ei pe cale și cum DOMNUL i-a eliberat.
9Și Ietro s-a bucurat pentru toată bunătatea pe care DOMNUL o făcuse lui Israel, pe care el l-a eliberat din mâna egiptenilor.
10Și Ietro a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, care te-a eliberat din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a eliberat poporul de sub mâna egiptenilor.
11Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.
12Și Ietro, socrul lui Moise, a luat o ofrandă arsă și sacrificii pentru Dumnezeu, și Aaron a venit și toți bătrânii lui Israel, pentru a mânca pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.
13Și s-a întâmplat, a doua zi, că Moise s-a așezat să judece poporul; și poporul a stat în picioare lângă Moise de dimineața până seara.
14Și când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el poporului, a spus: Ce este acest lucru pe care tu îl faci poporului? De ce șezi tu singur și tot poporul stă în picioare lângă tine de dimineața până seara?
15Și Moise i-a spus socrului său: Deoarece oamenii vin la mine să întrebe pe Dumnezeu;
16Când au ceva de judecat, ei vin la mine; și judec între unul și celălalt și le fac cunoscute statutele lui Dumnezeu și legile lui.
17Și socrul lui Moise i-a spus: Lucrul pe care îl faci nu este bun.
18Cu adevărat te vei epuiza, deopotrivă tu și acest popor care este cu tine, pentru că acest lucru este prea greu pentru tine; nu ești în stare să îl împlinești singur.
19Dă ascultare acum vocii mele, îți voi da sfat și Dumnezeu va fi cu tine: Fii pentru popor înaintea lui Dumnezeu, ca să aduci cauzele lor lui Dumnezeu;
20Și învață-i rânduieli și legi și arată-le calea în care trebuie să umble și lucrarea pe care trebuie să o facă.
21Mai mult, caută din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați ai adevărului, urând lăcomia; și pune-i peste ei, pentru a fi conducători a mii și conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci;
22Și ei să judece poporul în tot timpul; și să fie, că fiecare lucru mare îl vor aduce la tine, dar fiecare lucru mic îl vor judeca ei; așa va fi mai ușor pentru tine și vor purta povara împreună cu tine.
23Dacă vei face acest lucru și Dumnezeu îți poruncește astfel, atunci vei fi în stare să înduri și tot acest popor va merge de asemenea la locul lui în pace.
24Atunci Moise a dat ascultare vocii socrului său și a făcut tot ce a spus el.
25Și Moise a ales bărbați capabili din tot Israelul și i-a făcut căpetenii peste popor, conducători a mii, conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci.
26Și au judecat poporul în tot timpul, lucrurile grele le aduceau la Moise, dar fiecare lucru mic îl judecau ei înșiși.
27Și Moise a lăsat pe socrul său să plece; și el a plecat pe calea lui în țara sa.
Selectat acum:
Exodul 18: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.