YouVersion
Pictograma căutare

Exodul 14

14
1Și DOMNUL i-a spus lui Moise, zicând:
2Vorbește copiilor lui Israel, să se întoarcă și să își așeze tabăra înainte de Pi-Hahirot, între Migdol și mare, înainte de Baal-Țefon; înaintea acestuia vă veți așeza tabăra, lângă mare.
3Pentru că Faraon va spune despre copiii lui Israel: Ei s-au încurcat în țară, pustia i-a cuprins.
4Și voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; și voi fi onorat prin Faraon și prin toată oștirea lui; ca Egiptenii să știe că eu sunt DOMNUL. Și au făcut așa.
5Și i s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit; și inima lui Faraon și a servitorilor săi s-a întors împotriva poporului și au spus: De ce am făcut aceasta, lăsând pe Israel să plece de la servirea noastră.
6Și el și-a pregătit carul și a luat poporul său cu el;
7Și a luat șase sute de care alese și toate carele Egiptului și căpetenii peste fiecare din ele.
8Și DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și a urmărit pe copiii lui Israel; și copiii lui Israel au ieșit cu mână înaltă.
9Dar Egiptenii i-au urmărit, toți caii și carele lui Faraon și călăreții lui și oștirea lui și i-a ajuns, așezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Țefon.
10Și când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel și-au ridicat ochii și, iată, egiptenii mărșăluiau după ei; și au fost grozav de înspăimântați; și copiii lui Israel au strigat către DOMNUL.
11Și i-au spus lui Moise: Pentru că nu sunt morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?
12Nu este acesta cuvântul pe care ți l-am spus în Egipt, zicând: Lasă-ne în pace, să servim egiptenilor? Pentru că ar fi fost mai bine să servim egiptenilor, decât să murim în pustie.
13Și Moise a spus poporului: Nu vă temeți, stați liniștiți și veți vedea salvarea DOMNULUI, pe care el v-o va arăta astăzi; căci egiptenii pe care i-ați văzut astăzi, nu îi veți mai vedea niciodată, pentru totdeauna.
14DOMNUL va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți.
15Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Pentru ce strigi către mine? Vorbește copiilor lui Israel să meargă înainte;
16Dar ridică-ți toiagul și întinde-ți mâna peste mare și despică-o; și copiii lui Israel vor merge pe uscat prin mijlocul mării.
17Și eu, iată, eu voi împietri inimile egiptenilor și îi vor urmări; și îmi voi aduce onoare prin Faraon și prin toată oștirea sa, prin carele sale și prin călăreții săi.
18Și egiptenii vor ști că eu sunt DOMNUL, când mi-am adus onoare prin Faraon, prin carele sale și prin călăreții săi.
19Și îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, s-a mutat și s-a dus în spatele lor; și stâlpul de nor s-a mutat de dinaintea feței lor și a stat în spatele lor;
20Și a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel; și a fost un nor și întuneric pentru ei, dar dădea lumină noaptea pentru aceștia; așa că nu s-au apropiat unii de alții toată noaptea.
21Și Moise și-a întins mâna peste mare; și DOMNUL a făcut ca marea să meargă înapoi printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea și a făcut marea pământ uscat și apele au fost despicate.
22Și copiii lui Israel au mers în mijlocul mării pe pământ uscat; și apele le erau un zid pe partea dreaptă a lor și pe partea stângă a lor.
23Și egiptenii i-au urmărit și au intrat după ei în mijlocul mării, toți caii lui Faraon, carele sale și călăreții săi.
24Și s-a întâmplat, că în garda dimineții, DOMNUL a privit spre oștirea egiptenilor prin stâlpul de foc și de nor și a tulburat oștirea egiptenilor.
25Și a scos roțile de la carele lor, ca ei să le conducă cu greutate; așa că egiptenii au spus: Să fugim de la fața lui Israel, pentru că DOMNUL luptă pentru ei împotriva egiptenilor.
26Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna peste mare, ca apele să vină înapoi peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor.
27Și Moise și-a întins mâna peste mare și marea s-a întors la puterea ei când a apărut dimineața; și egiptenii au fugit de dinaintea acesteia; și DOMNUL a doborât pe egipteni în mijlocul mării.
28Și apele s-au întors și au acoperit carele și călăreții, chiar toată oștirea lui Faraon care a intrat în mare după ei; nu a rămas nici măcar unul dintre ei.
29Dar copiii lui Israel au umblat pe pământ uscat în mijlocul mării; și apele le erau un zid de partea lor dreaptă și de partea lor stângă.
30Astfel DOMNUL a salvat pe Israel în acea zi din mâna egiptenilor; și Israel a văzut egiptenii morți pe țărmul mării.
31Și Israel a văzut acea măreață lucrare pe care DOMNUL a făcut-o asupra egiptenilor; și poporul s-a temut de DOMNUL și l-a crezut pe DOMNUL și pe servitorul său Moise.

Selectat acum:

Exodul 14: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate