YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 7

7
1Când te va aduce DOMNUL Dumnezeul tău în țara în care intri să o stăpânești și va fi dat afară dinaintea ta multe națiuni: pe hetiți și pe ghirgasiți și pe amoriți și pe canaaniți și pe fereziți și pe heviți și pe iebusiți, șapte națiuni mai mari și mai tari decât tine;
2Și când le va preda DOMNUL Dumnezeul tău înaintea ta, să le lovești și să le nimicești în întregime, să nu faci legământ cu ele, nici să nu ai milă de ele,
3Nici să nu te încuscrești cu ele; să nu dai pe fiica ta fiului său, nici să nu iei pe fiica lui pentru fiul tău.
4Pentru că ele ar întoarce pe fiul tău de la a mă urma, ca să servească altor dumnezei, astfel mânia DOMNULUI se va aprinde împotriva voastră și te-ar nimici deodată.
5Ci astfel să vă purtați cu ei: să le distrugeți altarele și să le sfărâmați idolii și să le tăiați dumbrăvile și să le ardeți cu foc chipurile cioplite.
6Pentru că tu ești un popor sfânt pentru DOMNUL Dumnezeul tău; DOMNUL Dumnezeul tău te-a ales să îi fii un popor special, peste toate popoarele care sunt pe fața pământului.
7DOMNUL nu și-a pus dragostea peste voi, nici nu v-a ales, pentru că erați mai mulți la număr decât orice alt popor, pentru că voi ați fost cel mai mic dintre toate popoarele,
8Ci pentru că DOMNUL v-a iubit și pentru că el voiește să țină jurământul pe care l-a jurat părinților voștri, de aceea v-a scos DOMNUL cu mână tare și v-a răscumpărat din casa robilor, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.
9Să știi de aceea că DOMNUL Dumnezeul tău, el este Dumnezeu, Dumnezeul cel credincios, care ține legământul și mila până la o mie de generații față de cei care îl iubesc și păzesc poruncile lui;
10Și răsplătește în față celor care îl urăsc, spre a-i nimici; el nu dă nicio amânare celui care îl urăște, el îi va răsplăti în față.
11Să ții de aceea poruncile și statutele și judecățile, pe care ți le poruncesc astăzi, pentru a le împlini.
12De aceea se va întâmpla, dacă dați ascultare acestor judecăți și le țineți și le împliniți, că DOMNUL Dumnezeul tău va ține față de tine legământul și mila pe care le-a jurat părinților tăi,
13Și te va iubi și te va binecuvânta și te va înmulți, de asemenea, va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul țării tale, grânele tale și vinul tău și untdelemnul tău, fătul vacii tale și turmele oilor tale, în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da.
14Vei fi binecuvântat mult peste toate popoarele, nu va fi printre voi parte bărbătească și parte femeiască stearpă, nici printre vitele tale.
15Și DOMNUL va îndepărta de la tine orice boală și nu va pune peste tine niciuna dintre bolile rele ale Egiptului, pe care le cunoști, ci le va pune peste toți cei care te urăsc.
16Și să nimicești toate popoarele pe care ți le va da DOMNUL Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele, nici să nu servești dumnezeilor lor, pentru că aceasta va fi o cursă pentru tine.
17Dacă vei spune în inima ta: Aceste națiuni sunt mai mari decât mine, cum le voi putea alunga?
18Să nu te temi de ele, ci să îți aduci bine aminte ce a făcut DOMNUL Dumnezeul tău lui Faraon și întregului Egipt;
19De ispitirile cele mari pe care ochii tăi le-au văzut și de miracolele și minunile și mâna cea tare și brațul cel întins, cu care te-a scos DOMNUL Dumnezeul tău; astfel va face DOMNUL Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
20Mai mult, DOMNUL Dumnezeul tău va trimite și viespea împotriva lor, până vor pieri cei care au rămas și cei care se ascund dinaintea ta vor fi nimiciți.
21Nu te înspăimânta de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul tău este printre voi un Dumnezeu mare și înfricoșător.
22Și DOMNUL Dumnezeul tău va înlătura aceste națiuni dinaintea ta, încetul cu încetul; nu vei putea să le nimicești deodată, ca nu cumva să se înmulțească fiarele câmpului peste tine.
23Dar DOMNUL Dumnezeul tău le va da înaintea ta și le va nimici cu nimicire mare până vor fi nimicite.
24Și va da pe împărații lor în mâna ta și tu să nimicești numele lor de sub cer, nimeni nu va putea sta înaintea ta până îi vei fi nimicit.
25Să ardeți în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; să nu dorești aurul și argintul care este pe ele, nici să nu îl iei la tine, ca nu cumva să fii prins în cursă prin ele, pentru că aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
26Nici să nu aduci o urâciune în casa ta, ca nu cumva să fii și tu blestemat ca ea, ci să o urăști cu totul și să o detești cu totul, pentru că este un lucru blestemat.

Selectat acum:

Deuteronom 7: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate