Deuteronom 3
3
1Atunci ne-am întors și ne-am urcat pe calea spre Basan; și Og, împăratul Basanului, a ieșit împotriva noastră, el și tot poporul său, la bătălie la Edrei.
2Și DOMNUL mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el și pe tot poporul lui și țara lui; și să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon.
3Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre și pe Og, împăratul Basanului, și pe tot poporul lui, și l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
4Și în acel timp i-am luat toate cetățile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, șaizeci de cetăți, toată regiunea Argobului, împărăția lui Og, în Basan.
5Toate aceste cetăți erau întărite cu ziduri înalte, porți și zăvoare, în afară de cetățile neîmprejmuite, foarte multe.
6Și le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbați, pe femei și pe copii, din fiecare cetate.
7Dar toate vitele și prada cetăților, le-am luat ca pradă pentru noi.
8Și în acel timp am luat țara, care era dincoace de Iordan, din mâna celor doi împărați ai amoriților, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
9(Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriții îl numesc Senir);
10Toate cetățile din câmpie și tot Galaadul și tot Basanul, până la Salca și Edrei, cetăți ale împărăției lui Og în Basan.
11Fiindcă numai Og, împăratul Basanului, a rămas din rămășița uriașilor; iată, patul său era un pat de fier; nu este el în Raba copiilor lui Amon? Nouă coți era lungimea lui și patru coți lățimea lui, după cotul unui om.
12Și această țară, pe care am stăpânit-o în acel timp, de la Aroer, care este lângă râul Arnon, și jumătatea muntelui Galaad și cetățile lui, le-am dat rubeniților și gadiților.
13Și restul Galaadului și tot Basanul, fiind împărăția lui Og, le-am dat jumătății tribului lui Manase; toată regiunea Argobului, cu tot Basanul, care era numită țara uriașilor.
14Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argobului până la granițele lui Gheșuri și lui Maacati; și i-a numit după numele său: Basan Havot-Iair, până în ziua aceasta.
15Și am dat Galaadul lui Machir.
16Și rubeniților și gadiților le-am dat de la Galaad până la râul Arnon, jumătatea văii și granița până la râul Iaboc, care este granița copiilor lui Amon;
17Câmpia de asemenea și Iordanul și ținutul lui, de la Chineret până la marea câmpiei, adică marea sărată, sub Asdot-Pisga spre est.
18Și v-am poruncit în timpul acela, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat țara aceasta ca să o stăpâniți; să treceți înarmați înaintea fraților voștri, copiii lui Israel, toți care sunt potriviți pentru război.
19Dar soțiile voastre și micuții voștri și vitele voastre, (fiindcă știu că aveți multe vite), să rămână în cetățile voastre pe care vi le-am dat;
20Până când DOMNUL va fi dat odihnă fraților voștri, ca și vouă, și până când vor stăpâni și ei țara pe care le-a dat-o DOMNUL Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; și apoi să vă întoarceți fiecare la stăpânirea lui pe care v-am dat-o.
21Și am poruncit lui Iosua în timpul acela, spunând: Ochii tăi au văzut tot ce DOMNUL Dumnezeul vostru a făcut acestor doi împărați, astfel va face DOMNUL tuturor împărățiilor prin care treci.
22Să nu vă temeți de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru va lupta pentru voi.
23Și am implorat pe DOMNUL în acel timp, spunând:
24Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăți servitorului tău măreția ta și mâna ta cea tare, pentru că ce Dumnezeu este în cer sau pe pământ care să poată face conform cu lucrările tale și conform puterii tale?
25Lasă-mă, te rog, să trec și să văd țara cea bună care este dincolo de Iordan, acel munte frumos și Libanul.
26Dar DOMNUL era furios pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat; și DOMNUL mi-a spus: Îți ajunge atât; nu mai vorbi cu mine despre acest lucru.
27Urcă-te pe vârful Pisga și ridică-ți ochii spre vest și spre nord și spre sud și spre est și privește-o cu ochii tăi, fiindcă nu vei trece acest Iordan.
28Ci poruncește lui Iosua și încurajează-l și întărește-l; fiindcă el va trece înaintea acestui popor și îi va face să moștenească țara pe care o vei vedea.
29Astfel noi am locuit în valea din dreptul Bet-Peorului.
Selectat acum:
Deuteronom 3: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.