YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 8

8
1În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar o viziune mi-a apărut mie, Daniel, după cea care mi-a apărut la început.
2Și am văzut în viziune; și s-a întâmplat, când am văzut, că eu eram la Susa în palat, care este în provincia Elam; și am văzut în viziune și eram lângă râul Ulai.
3Atunci mi-am ridicat ochii și am văzut și, iată, un berbece, care avea două coarne, stătea în picioare în fața râului; și cele două coarne erau înalte; dar unul era mai înalt ca celălalt și cel mai înalt a ieșit ultimul.
4Am văzut berbecele împungând spre vest și spre nord și spre sud; încât nicio fiară nu putea sta înaintea lui, nici nu era vreunul să elibereze din mâna lui; iar el a făcut conform voii lui și a devenit mare.
5Și pe când priveam cu atenție, iată, un țap a ieșit dinspre vest peste fața întregului pământ și nu a atins pământul; și țapul avea un corn însemnat între ochii lui.
6Și a venit la berbecele care avea două coarne, pe care l-am văzut stând în picioare în fața râului și a fugit spre el în furia puterii lui.
7Și l-am văzut apropriindu-se de berbece și a fost împins de amărăciune împotriva lui și a lovit berbecele și i-a rupt cele două coarne ale lui; și nu era putere în berbece să stea în picioare înaintea lui, ci l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare; și nu era nimeni să scape berbecele din mâna lui.
8De aceea țapul a crescut foarte mare; și când a fost puternic, marele corn a fost rupt; și în locul lui au ieșit patru coarne însemnate spre cele patru vânturi ale cerului.
9Și din unul dintre ele a ieșit un corn mic, care a crescut foarte mare, spre sud și spre est și spre țara plăcută.
10Și a crescut mare până la oștirea cerului; și a aruncat câtva din oaste și din stele la pământ și le-a călcat în picioare.
11Da, s-a preamărit chiar până la prințul oștirii și prin el sacrificiul zilnic a fost luat și locul sanctuarului său a fost dărâmat.
12Și o oaste i-a fost dată împotriva sacrificiului zilnic, din cauza fărădelegii și a aruncat adevărul la pământ; și a lucrat și a prosperat.
13Atunci am auzit un sfânt vorbind și un alt sfânt a spus acelui sfânt care a vorbit: Cât de lungă va fi viziunea referitoare la sacrificiul zilnic și fărădelegea pustiirii, pentru a da și sanctuarul și oștirea să fie călcate în picioare?
14Și mi-a spus: Până la două mii trei sute de zile; atunci sanctuarul va fi curățat.
15Și s-a întâmplat, când eu, Daniel, am văzut viziunea și am căutat înțelesul că iată, cineva a stat în picioare înaintea mea ca înfățișarea unui om.
16Și am auzit vocea unui om între malurile Ulaiului, care a strigat și a spus: Gabriel, fă pe acest om să înțeleagă viziunea.
17Astfel el s-a apropiat de locul unde am stat; și când a venit m-am înfricoșat și am căzut cu fața la pământ; dar el mi-a spus: Înțelege, fiu al omului, că viziunea este pentru timpul sfârșitului.
18Și în timp ce vorbea cu mine, eram într-un somn adânc cu fața mea spre pământ; dar el m-a atins și m-a ridicat să stau drept în picioare.
19Și a spus: Iată, te voi face să cunoști ce va fi la sfârșitul indignării, căci la timpul rânduit va fi sfârșitul.
20Berbecele pe care l-ai văzut având două coarne sunt împărații Mediei și Persiei.
21Și țapul păros este împăratul Greciei; și marele corn dintre ochii lui este primul împărat.
22Și acesta fiind rupt, patru s-au ridicat în locul lui, patru împărății se vor ridica din națiune, dar nu în puterea lui.
23Și în timpul de pe urmă al împărăției lor, după ce călcătorii de lege vor ajunge la plinătate, se va ridica un împărat cu o înfățișare aspră care înțelege vorbe adânci.
24Și puterea lui va fi mare, dar nu prin propria lui putere; și va distruge în chip uimitor; și va prospera și va lucra și va nimici poporul cel puternic și sfânt.
25Și prin politica sa de asemenea va face viclenia să prospere în mâna sa; și se va preamări în inima sa și prin pace va nimici pe mulți; el de asemenea se va ridica împotriva Prințului prinților; dar va fi frânt fără mână.
26Și viziunea serii și dimineții ce s-a spus este adevărată; de aceea închide viziunea; căci va fi așa pentru multe zile.
27Și eu, Daniel, am leșinat și am fost bolnav câteva zile; după aceea m-am ridicat și am făcut afacerile împăratului; și mă minunam de viziune, dar nu a priceput-o nimeni.

Selectat acum:

Daniel 8: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te