YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 12

12
1Și DOMNUL l-a trimis pe Natan la David. Și Natan a venit la el și i-a spus: Erau doi oameni într-o cetate; unul bogat și celălalt sărac.
2Bogatul avea foarte multe turme și cirezi;
3Dar săracul nu avea nimic, în afară de o singură mielușea, pe care o cumpărase și o hrănea; și aceasta creștea împreună cu el și cu copiii săi; mânca din mâncarea lui și bea din paharul lui și se culca la sânul lui și îi era ca o fiică.
4Și a venit un călător la omul bogat iar el nu s-a îndurat să ia din turma lui și din cireada lui, ca să pregătească pentru călătorul care venise la el; dar a luat oaia omului sărac și a pregătit-o pentru omul care venise la el.
5Și mânia lui David s-a aprins foarte tare împotriva omului acela; și i-a spus lui Natan: Precum DOMNUL trăiește, omul care a făcut acest lucru va muri negreșit.
6Și să întoarcă pentru miel, împătrit, pentru că a făcut aceasta și pentru că nu a avut milă.
7Și Natan i-a spus lui David: Tu ești acel om. Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Te-am uns împărat peste Israel și te-am eliberat din mâna lui Saul;
8Și ți-am dat casa stăpânului tău și soțiile stăpânului tău la sânul tău și ți-am dat casa lui Israel și a lui Iuda; și dacă aceasta ar fi fost prea puțin, ți-aș fi dat astfel și astfel de lucruri.
9Pentru ce ai disprețuit porunca DOMNULUI, pentru a face rău înaintea ochilor lui? Ai ucis pe Urie hititul cu sabia și ți-ai luat pe soția lui de soție, iar pe el l-ai ucis cu sabia copiilor lui Amon.
10De aceea acum sabia nu se va depărta niciodată de casa ta, pentru că m-ai disprețuit și ai luat pe soția lui Urie hititul să fie soția ta.
11Astfel spune DOMNUL: Iată, voi ridica un rău împotriva ta din propria ta casă și îți voi lua soțiile de dinaintea ochilor tăi și le voi da aproapelui tău și el se va culca cu soțiile tale în fața acestui soare.
12Pentru că tu ai făcut aceasta în secret; dar eu voi face acest lucru înaintea întregului Israel și în fața soarelui.
13Și David i-a spus lui Natan: Am păcătuit împotriva DOMNULUI. Și Natan i-a spus lui David: DOMNUL de asemenea a îndepărtat păcatul tău, nu vei muri.
14Dar pentru că prin această faptă ai dat mare ocazie dușmanilor DOMNULUI să blesteme, de asemenea pruncul care ți s-a născut va muri negreșit.
15Și Natan a plecat acasă. Și DOMNUL a lovit pruncul pe care soția lui Urie i-l născuse lui David și a fost foarte bolnav.
16Și David l-a implorat pe Dumnezeu pentru prunc; și David a postit și a intrat și a stat întins toată noaptea pe pământ.
17Și bătrânii casei lui s-au ridicat și au intrat la el, pentru a-l ridica de la pământ; dar el a refuzat și nici nu a mâncat pâine cu ei.
18Și s-a întâmplat, în a șaptea zi, că pruncul a murit. Și servitorii lui David s-au temut să îi spună că pruncul era mort, pentru că au spus: Iată, în timp ce pruncul încă trăia, i-am vorbit și a refuzat să dea ascultare vocii noastre; cât se va chinui, dacă îi spunem că pruncul este mort?
19Dar când David a văzut că servitorii săi șopteau, David a priceput că pruncul era mort; de aceea David a spus servitorilor săi: Este pruncul mort? Și ei au spus: Este mort.
20Atunci David s-a ridicat de la pământ și s-a spălat și s-a uns și și-a schimbat hainele și a intrat în casa DOMNULUI și s-a închinat; apoi a venit acasă; și după ce a cerut, i-au pus pâine înainte și a mâncat.
21Atunci servitorii săi i-au spus: Ce este acest lucru pe care l-ai făcut? Tu ai postit și ai plâns pentru prunc în timp ce era în viață; dar acum când pruncul este mort, te-ai ridicat și ai mâncat pâine?
22Și el a spus: În timp ce pruncul era încă în viață, am postit și am plâns, fiindcă am spus: Cine poate spune dacă DUMNEZEU nu va avea har fața de mine, ca să trăiască pruncul?
23Dar acum el este mort, pentru ce să postesc? Pot să îl aduc înapoi? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.
24Și David a mângâiat-o pe Bat-Șeba, soția sa, și a intrat la ea și s-a culcat cu ea; și ea a născut un fiu și el i-a pus numele Solomon; și DOMNUL l-a iubit.
25Și a trimis prin mâna profetului Natan; și el i-a pus numele Iedidia, datorită DOMNULUI.
26Și Ioab a luptat împotriva Rabei copiilor lui Amon și a luat cetatea împărătească.
27Și Ioab a trimis mesageri la David și a spus: Am luptat împotriva Rabei și am luat cetatea apelor.
28De aceea acum, adună restul poporului și așază tabăra împotriva cetății și ia-o, ca nu cumva să iau eu cetatea și să fie numită după numele meu.
29Și David a adunat tot poporul și a mers la Raba și a luptat împotriva ei și a luat-o.
30Și a luat coroana împăratului lor de pe capul său, greutatea acesteia era de un talant de aur, cu pietre prețioase; și a fost pusă pe capul lui David. Și a scos foarte multă pradă din cetate.
31Și a adus pe poporul care era în ea și i-a pus sub ferăstraie și sub suluri de fier și sub topoare de fier și i-a făcut să treacă prin cuptorul de cărămizi; și astfel a făcut tuturor cetăților copiilor lui Amon. Și David și tot poporul s-au întors la Ierusalim.

Selectat acum:

2 Samuel 12: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te