YouVersion
Pictograma căutare

2 Împărați 22

22
1Iosia era în vârstă de opt ani când a început să domnească și a domnit treizeci și unu de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Iedida, fiica lui Adaia, din Boțcat.
2Și el a făcut ce este drept înaintea ochilor DOMNULUI și a umblat în toată calea lui David, tatăl său, și nu s-a abătut la dreapta sau la stânga.
3Și s-a întâmplat, în anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis pe Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, scribul, la casa DOMNULUI, spunând:
4Urcă-te la Hilchia, marele preot, ca el să socotească argintul adus în casa DOMNULUI, pe care păzitorii ușii l-au adunat de la popor;
5Și să îi dea în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei DOMNULUI; și ei să îi dea celor ce fac lucrarea care este în casa DOMNULUI, pentru a repara spărturile casei,
6Tâmplarilor și constructorilor și pietrarilor și pentru a cumpăra lemnărie și piatră cioplită pentru a repara casa.
7Totuși nu a fost o numărătoare făcută cu ei despre banii dați în mâna lor, căci se purtau cu credincioșie.
8Și Hilchia, marele preot, i-a spus lui Șafan scribul: Am găsit cartea legii în casa DOMNULUI. Și Hilchia i-a dat lui Șafan cartea și el a citit-o.
9Și scribul Șafan a venit la împărat și a adus din nou cuvânt împăratului și a spus: Servitorii tăi au adunat banii care au fost găsiți în casă și i-au dat în mâna celor ce fac lucrarea, care au supravegherea casei DOMNULUI.
10Și scribul Șafan i-a arătat împăratului, spunând: Preotul Hilchia mi-a dat o carte. Și Șafan a citit-o înaintea împăratului.
11Și s-a întâmplat, când împăratul a auzit cuvintele cărții legii, că și-a rupt hainele.
12Și împăratul i-a poruncit preotului Hilchia și lui Ahicam, fiul lui Șafan, și lui Acbor, fiul lui Micaia, și lui Șafan, scribul, și lui Asaia, un servitor al împăratului, spunând:
13Mergeți, întrebați pe DOMNUL pentru mine și pentru popor și pentru tot Iuda referitor la cuvintele acestei cărți care a fost găsită, pentru că mare este furia DOMNULUI care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinții noștri nu au dat ascultare cuvintelor acestei cărți, pentru a face conform cu tot ce este scris despre noi.
14Astfel preotul Hilchia și Ahicam și Acbor și Șafan și Asaia au mers la profetesa Hulda, soția lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul garderobei; (și ea locuia în Ierusalim în școala profeților) și au vorbit îndeaproape cu ea.
15Și ea le-a zis: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Spuneți omului care v-a trimis la mine;
16Astfel spune DOMNUL: Iată, voi aduce răul asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui, toate cuvintele cărții pe care împăratul lui Iuda le-a citit;
17Deoarece ei m-au părăsit și au ars tămâie altor dumnezei, ca să mă provoace la mânie cu toate lucrările mâinilor lor; de aceea furia mea se va aprinde împotriva acestui loc și nu se va stinge.
18Dar împăratului lui Iuda, care v-a trimis să întrebați pe DOMNUL, astfel să îi spuneți: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit;
19Pentru că inima ta a fost moale și te-ai umilit înaintea DOMNULUI când ai auzit ce am vorbit împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor săi, că vor deveni o pustiire și un blestem, și ți-ai rupt hainele și ai plâns înaintea mea eu de asemenea te-am ascultat, spune DOMNUL.
20De aceea, iată, te voi aduna la părinții tăi și vei fi adunat în mormântul tău în pace; și ochii tăi nu vor vedea tot răul pe care îl voi aduce asupra acestui loc. Și au adus acest răspuns împăratului.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te