YouVersion
Pictograma căutare

1 Samuel 7

7
1Și oamenii din Chiriat-Iearim au venit și au urcat chivotul DOMNULUI și l-au adus în casa lui Abinadab pe deal și au sfințit pe Eleazar, fiul lui, să păzească chivotul DOMNULUI.
2Și s-a întâmplat, că de când chivotul a rămas în Chiriat-Iearim, a trecut mult timp; fiindcă au fost douăzeci de ani; și toată casa lui Israel a plâns după DOMNUL.
3Și Samuel a vorbit către toată casa lui Israel, spunând: Dacă vă întoarceți la DOMNUL din toată inima voastră, atunci scoateți dumnezeii străini și pe Astarteea din mijlocul vostru și îndreptați-vă inimile către DOMNUL și serviți-i numai lui; și el vă va elibera din mâna filistenilor.
4Atunci copiii lui Israel au scos pe Baal și pe Astarteea și au servit numai DOMNULUI.
5Și Samuel a spus: Adunați tot Israelul la Mițpa și eu mă voi ruga DOMNULUI pentru voi.
6Și s-au adunat la Mițpa și au scos apă și au vărsat-o înaintea DOMNULUI și au postit în ziua aceea și au spus acolo: Am păcătuit împotriva DOMNULUI. Și Samuel a judecat pe copiii lui Israel în Mițpa.
7Și când filistenii au auzit că s-au adunat copiii lui Israel la Mițpa, domnii filistenilor s-au urcat împotriva lui Israel. Și când copiii lui Israel au auzit aceasta, s-au temut de filisteni.
8Și copiii lui Israel i-au spus lui Samuel: Nu înceta să strigi pentru noi către DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să ne salveze din mâna filistenilor.
9Și Samuel a luat un miel de lapte și l-a oferit ca ofrandă arsă în întregime DOMNULUI; și Samuel a strigat către DOMNUL pentru Israel; și DOMNUL l-a auzit.
10Și pe când Samuel aducea ofranda arsă, filistenii s-au apropiat să lupte împotriva lui Israel. Dar DOMNUL a tunat cu un tunet puternic în ziua aceea asupra filistenilor și i-a învins; și au fost bătuți înaintea lui Israel.
11Și bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa și au urmărit pe filisteni și i-au lovit până au ajuns sub Bet-Cara.
12Atunci Samuel a luat o piatră și a pus-o între Mițpa și Șen și i-a pus numele Eben-Ezer și a spus: Până aici DOMNUL ne-a ajutat.
13Astfel filistenii au fost supuși și nu au mai venit în ținutul lui Israel; și mâna DOMNULUI a fost împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel.
14Și cetățile pe care le luaseră filistenii de la Israel au fost restituite lui Israel, de la Ecron până la Gat; și ținuturile acestora Israel le-a eliberat din mâna filistenilor. Și a fost pace între Israel și amoriți.
15Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale.
16Și mergea în fiecare an și făcea înconjurul între Betel și Ghilgal și Mițpa și judeca pe Israel în toate locurile acelea.
17Și se întorcea la Rama, pentru că acolo era casa lui; și acolo judeca pe Israel; și a zidit acolo un altar DOMNULUI.

Selectat acum:

1 Samuel 7: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te