YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 15:14-44

1 Corinteni 15:14-44 BTF2015

Și dacă Cristos nu a fost înviat, atunci predicarea noastră este deșartă și credința voastră de asemenea deșartă. Și, într-adevăr, suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu, pentru că am adus mărturie despre Dumnezeu că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, dacă așa este că morții nu învie. Căci dacă morții nu învie, atunci Cristos nu a fost înviat. Și dacă nu a fost înviat Cristos, credința voastră este deșartă; voi sunteți încă în păcatele voastre. Atunci și cei ce au adormit în Cristos sunt pierduți. Dacă doar pentru această viață avem speranță în Cristos, suntem cei mai mizerabili dintre toți oamenii. Dar acum, Cristos a fost înviat dintre morți și a devenit primele roade ale celor ce au adormit. Fiindcă întrucât prin om a venit moartea, prin om a venit și învierea morților. Fiindcă așa cum în Adam toți mor, tot astfel, în Cristos toți vor fi înviați. Dar fiecare la rândul lui; Cristos primele roade, apoi cei ai lui Cristos la venirea lui. Atunci va fi venit sfârșitul, când el va fi dat împărăția în mâna lui Dumnezeu, adică Tatălui; când va fi desființat fiecare domnie și fiecare autoritate și putere. Fiindcă el trebuie să domnească până va pune pe toți dușmanii sub picioarele sale. Ultimul dușman nimicit va fi moartea. Fiindcă a supus toate sub picioarele lui. Dar când spune că toate i-au fost supuse, este evident că el, care a supus toate, este exceptat. Și când toate îi vor fi supuse, atunci și Fiul însuși va fi supus celui ce a supus toate sub el, pentru ca Dumnezeu să fie toate în toți. Altfel, ce vor face cei botezați pentru cei morți, dacă morții nu învie nicidecum? De ce sunt botezați atunci pentru cei morți? Și de ce suntem noi în pericol în fiecare oră? Vă avertizez, referitor la bucuria voastră pe care și eu o am în Cristos Isus, Domnul nostru, că mor zilnic. Dacă în felul oamenilor m-am luptat cu fiarele în Efes, care îmi este folosul, dacă nu învie morții? Să mâncăm și să bem, fiindcă mâine murim. Nu vă amăgiți: Vorbirile rele strică obiceiurile bune. Treziți-vă la dreptate și nu păcătuiți! Fiindcă unii nu au cunoașterea despre Dumnezeu; spre rușinea voastră o spun. Dar va spune cineva: Cum sunt morții înviați? Și cu ce trup vin? Prostule! Ce semeni tu nu primește viață dacă nu moare, Și ce semeni, nu semeni acel trup care va fi, ci grăuntele gol, fie de grâu, fie de altă sămânță, Dar Dumnezeu îi dă trup așa cum a dorit; și fiecărei semințe propriul ei trup. Nu toată carnea este aceeași carne; ci este o carne a oamenilor și altă carne a animalelor; și alta a peștilor și alta a păsărilor. De asemenea sunt trupuri cerești și trupuri pământești; dar una este gloria celor cerești și alta a celor pământești. Este o glorie a soarelui și o altă glorie a lunii și o altă glorie a stelelor, fiindcă o stea diferă de altă stea în glorie. Astfel este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și este înviat în neputrezire; Este semănat în dezonoare, este înviat în glorie; este semănat în slăbiciune, este înviat în putere; Este semănat trup natural, este înviat trup spiritual. Există trup natural și există trup spiritual.