Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. Prin harul care mi-a fost dat, eu îi spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care i-a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui. Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine îi învață pe alții să se țină de învățătură. Cine îi îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine! Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească! În cinste, fiecare să-i dea întâietate altuia! În sârguință fiți fără preget! Fiți plini de râvnă cu duhul! Slujiți-I Domnului! Bucurați-vă în nădejde! Fiți răbdători în necaz! Stăruiți în rugăciune! Ajutați-i pe sfinți când sunt în nevoie! Fiți primitori de oaspeți!
Citește Romani 12
Partajează
Compară toate versiunile: Romani 12:1-13
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri