Romani 11:1-24

Întreb dar: Și-a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu nu Și-a lepădat poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura în locul unde vorbește despre Ilie? Cum I se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur și caută să-mi ia viața”? Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Tot așa, și în vremea de față este o rămășiță datorită unei alegeri prin har. Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă, până în ziua de astăzi.” Și David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laț, într-un prilej de cădere și într-o dreaptă răsplătire! Să li se întunece ochii, ca să nu vadă, și spinarea să le-o ții mereu gârbovită!” Întreb dar: s-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci prin alunecarea lor s-a făcut cu putință mântuirea neamurilor, ca să-l facă pe Israel gelos; dacă deci alunecarea lor a fost o bogăție pentru lume, și paguba lor a fost o bogăție pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, neamurilor: întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea și caut ca, dacă este cu putință, să stârnesc gelozia celor din neamul meu și să-i mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viață din morți? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri! Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință – nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci, dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu. Și chiar ei, dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești, în măslinul lor?