Într-o zi de Sabat s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile și le mâncau. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?” Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele și le-a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?” Și le zicea: „Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.” În altă zi de Sabat s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă și învăța norodul. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată. Cărturarii și fariseii Îl pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le știa gândurile și i-a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te și stai în mijloc!” El s-a sculat și a stat în picioare. Și Isus le-a zis: „Vă întreb: este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?” Atunci Și-a rotit privirile peste toți și i-a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce ar putea să-I facă lui Isus.
Citește Luca 6
Partajează
Compară toate versiunile: Luca 6:1-11
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri