YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 18:15-27

Ioan 18:15-27 EDC100

Simon Petru mergea după Isus; tot așa a făcut și un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele-preot și a intrat cu Isus în curtea marelui-preot. Petru însă a rămas afară la ușă. Celălalt ucenic, care îi era cunoscut marelui-preot, a ieșit afară, a vorbit cu portărița și l-a băgat pe Petru înăuntru. Atunci slujnica, portărița, i-a zis lui Petru: „Nu cumva și tu ești unul dintre ucenicii omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el. Robii și aprozii care erau acolo făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, și se încălzeau. Petru stătea și el cu ei și se încălzea. Marele-preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui și despre învățătura Lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe față; totdeauna am învățat norodul în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia știu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul dintre aprozii care stăteau acolo I-a dat o palmă lui Isus și I-a zis: „Așa îi răspunzi marelui-preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?” Ana L-a trimis legat la marele-preot Caiafa. Simon Petru stătea acolo și se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva ești și tu unul dintre ucenicii Lui?” El s-a lepădat și a zis: „Nu sunt.” Unul din robii marelui-preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?” Petru iar s-a lepădat. Și îndată a cântat cocoșul.

Citește Ioan 18