Faptele apostolilor 25
25
1Festus, când a venit în ținutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim. 2Preoții cei mai de seamă#Cap. 24:1. Vers. 15 și fruntașii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruință 3și i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau#Cap. 23:12,15. o cursă, ca să-l omoare pe drum. 4Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea și că el însuși are să plece în curând acolo. 5„Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine și, dacă#Cap. 18:14. Vers. 18 este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.” 6Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi a șezut pe scaunul de judecător și a poruncit să fie adus Pavel. 7Când a sosit Pavel, iudeii care veniseră de la Ierusalim l-au înconjurat și au adus împotriva lui multe#Mar. 15:3. Luca 23:2,10. Cap. 24:5,13 și grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. 8Pavel a început să se apere și a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici#Cap. 6:13; 24:12; 28:17. împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului.” 9Festus, care voia#Cap. 24:27. să capete bunăvoința iudeilor, drept răspuns, i-a zis lui Pavel: „Vrei#Vers. 20 să te sui la Ierusalim și să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” 10Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptățit cu nimic, după cum știi și tu foarte bine. 11Dacă#Cap. 18:14; 23:29. Vers. 25 Cap. 26:31 am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer#Cap. 26:32; 28:19. să fiu judecat de cezar.” 12Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce.”
Împăratul Agripa, la Cezareea
13După câteva zile, împăratul Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să-i ureze de bine lui Festus. 14Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus i-a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel și a zis: „Felix a lăsat în temniță un#Cap. 24:27. om 15împotriva#Vers. 2,3 căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoții cei mai de seamă și bătrânii iudeilor și i-au cerut osândirea. 16Le-am#Vers. 4,5 răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om înainte ca cel pârât să fi fost pus față cu pârâșii lui și să fi avut putința să se apere de lucrurile de care este pârât. 17Ei au venit deci aici și, fără întârziere#Vers. 6, am șezut a doua zi pe scaunul meu de judecător și am poruncit să-l aducă pe omul acesta. 18Pârâșii, când s-au înfățișat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu. 19Aveau împotriva lui numai#Cap. 18:15; 23:29. niște neînțelegeri cu privire la religia lor și la un oarecare Isus, care a murit și despre care Pavel spunea că este viu. 20Fiindcă nu știam ce hotărâre să iau în neînțelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim și să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. 21Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ținută ca să fie supusă hotărârii împăratului și am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.” 22Agripa#Cap. 9:15. i-a zis lui Festus: „Aș vrea să-l aud și eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.” 23A doua zi deci, Agripa și Berenice au venit cu multă fală și au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii și cu oamenii cei mai de frunte ai cetății. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo. 24Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa și voi toți care sunteți de față cu noi, uitați-vă la omul acesta, despre care toată#Vers. 2,3,7 mulțimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim și aici, strigând că nu trebuie să#Cap. 22:22. mai trăiască! 25Fiindcă am înțeles că n-a făcut#Cap. 23:9,29; 26:31. nimic vrednic de moarte și fiindcă singur#Vers. 11,12 a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit. 26Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. 27Căci mi se pare fără noimă să trimit un întemnițat fără să arăt de ce este pârât.”
Selectat acum:
Faptele apostolilor 25: EDC100
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023