YouVersion
Pictograma căutare

Romani 13

13
Supunerea față de autorități
1Orice om#Tit 3:1. 1Pt. 2:13. să fie supus înaltelor autorități, căci nu există autoritate care să nu vină de la Dumnezeu. Și#Dan. 2:21; 4:32. In. 19:11. cele care sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. 2Astfel, cine se opune autorității se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. 3Conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei să nu‑ți fie teamă de autoritate? Fă#1Pt. 2:14; 3:13. binele și vei avea laudă de la ea! 4Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme‑te, căci nu degeaba poartă sabia! Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu, care pedepsește cu mânie pe cel ce face răul. 5De aceea trebuie să fiți supuși: însă nu doar din pricina acestei mânii, ci#1Pt. 2:19. și din conștiință. 6De aceea plătiți și dările! Căci conducătorii#13:6 Termenul a fost adăugat în traducere, pentru a completa sensul. Altă traducere: „Căci cei ce le strâng sunt slujbași ai lui Dumnezeu etc.” sunt slujbași ai lui Dumnezeu, stăruind necurmat tocmai în aceasta. 7Dați#Mt. 22:21. tuturor cele datorate: dările, cui se cuvin dările; vama, cui datorați vama; teama, cui datorați teama; cinstea, cui datorați cinstea.
Dragostea este împlinirea Legii
8Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine#Gal. 5:14. Col. 3:14. 1Tim. 1:5. Iac. 2:8. iubește pe celălalt a împlinit Legea. 9Căci poruncile: #Mt. 19:18. nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, [să nu dai mărturie mincinoasă], să nu poftești#13:9 Ex. 20:13. Dt. 5:17. și orice altă poruncă se cuprind în cuvântul acesta: Să‑l#Mt. 22:39. Mc. 12:31. Gal. 5:14. Iac. 2:8. iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.#13:9 Lev. 19:18. 10Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea#Mt. 22:40. este deci împlinirea Legii. 11Și aceasta fiindcă știți ce vremuri sunt: este deja ceasul să vă#1Cor. 15:34. Ef. 5:14. 1Tes. 5:6. treziți din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12Noaptea e pe sfârșite, se apropie ziua. Să#Ef. 5:11. Col. 3:8. ne dezbrăcăm deci de faptele întunericului și să#Ef. 6:13. 1Tes. 5:8. ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13#Flp. 4:8. 1Tes. 4:12. 1Pt. 2:12. umblăm cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu#Lc. 21:34. 1Pt. 4:3. în chefuri și în beții; nu#1Cor. 6:9. Ef. 5:5. în desfrâu și în dezmăț; nu în certuri și în invidie. 14Dimpotrivă, îmbrăcați‑vă#Ef. 4:24. Col. 3:10. în Domnul Isus Hristos și nu vă îngrijiți de#Gal. 5:16. 1Pt. 2:11. firea pământească pentru a‑i îndeplini poftele!

Selectat acum:

Romani 13: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te