YouVersion
Pictograma căutare

Proverbele 6

6
Nu te pune chezaș pentru altul
1Fiule, dacă#Pr. 11:15; 17:18; 20:16; 22:26; 27:13. te‑ai pus chezaș pentru aproapele tău,
dacă ai bătut palma pentru altul,
2dacă ai căzut în laț prin vorbele gurii tale,
dacă ești prins de cuvintele gurii tale,
3atunci fă aceasta, fiule: eliberează-te,
fiindcă ai căzut în mâna aproapelui tău!
Du‑te și aruncă‑te la pământ înaintea lui
și stăruie de el până îl convingi!
4Nu da#Ps. 132:4. somn ochilor tăi,
nici ațipire pleoapelor tale!
5Scapă ca o gazelă din lațul vânătorului,
ca o pasăre din mâna păsărarului!
Ferește-te de lenevie!
6Du‑te#Iov 12:7. la furnică, leneșule;
uită-te la căile ei și înțelepțește-te!
7Ea nu are nici căpetenie,
nici supraveghetor, nici stăpân,
8totuși își pregătește hrana vara,
își adună de mâncare în timpul recoltei.
9Până când#Pr. 24:33,34. mai stai în culcuș, leneșule?
Când ai să te scoli din somn?
10Încă un pic de somn, încă puțină moțăială,
mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi,
11și sărăcia#Pr. 10:4; 13:4; 20:4. vine peste tine ca un hoț#6:11 Ebr. mǝhallēḵ, prob. „tâlhar la drumul mare” sau „vagabond”.,
iar lipsa – ca un om înarmat.
Ferește-te de răutate!
12Omul de nimic#6:12 Ebr. ˀādām bəliyyāˁal, expresie idiomatică folosită pentru a face referire la persoanele cu un caracter josnic: de ex., oamenii din Ghibea-lui-Beniamin (Jud. 19:22) sau fiii lui Eli (1Sam. 2:12). Alte ocurențe ale ebr. bəliyyāˁal: Pr. 16:27; 19:28., omul nelegiuit,
umblă cu vicleșugul pe buze,
13aruncă priviri#Pr. 10:10. Iov 15:12. Ps. 35:19. cu subînțeles, mișcă din picior
și face semne cu degetele.
14Cu înșelăciunea în inimă, urzește#Mica 2:1. răul
și stârnește#Pr. 6:19. mereu certuri.
15De aceea nimicirea îi va veni pe neașteptate;
va fi zdrobit#Ier. 19:11. deodată și fără leac#2Cr. 36:16..
16Șase lucruri urăște DOMNUL,
și chiar șapte sunt o scârbă pentru El:
17ochii#Ps. 18:27; 101:5. trufași, limba#Ps. 120:2,3. mincinoasă,
mâinile#Is. 1:15. care varsă sânge nevinovat,
18inima#Gen. 6:5. care urzește planuri nelegiuite,
picioarele#Is. 59:7. Rom. 3:15. care aleargă iute la rău,
19martorul#Pr. 19:5. Ps. 27:12. mincinos, care spune neadevăruri,
și cel ce stârnește#Pr. 6:14. certuri între frați.
Ferește‑te de adulter!
20Fiule#Pr. 1:8. Ef. 6:1., păzește poruncile tatălui tău
și nu lepăda învățătura mamei tale:
21leagă-le#Pr. 3:3; 7:3. pe veci în dreptul inimii,
prinde‑le salbă la gât!
22Ele să te călăuzească în mersul tău#Pr. 3:23,24.,
să te#Pr. 2:11. păzească la culcare
și să-ți vorbească la deșteptare.
23Într-adevăr#Ps. 19:8; 119:105., porunca este o candelă,
învățătura este o lumină,
iar dojana și mustrarea sunt calea vieții,
24ca să te ferească#Pr. 2:16; 5:3; 7:5. de femeia aproapelui,
de limba alunecoasă a unei străine.
25Nu-i#Mt. 5:28. pofti frumusețea în inima ta
și nu te lăsa cucerit de ocheadele ei,
26căci#Pr. 29:3., dacă desfrânata se tocmește chiar și pe o turtă#6:26 Ebr. baˁad „preț” (cerut de o prostituată) a fost înțeles de unii exegeți ca prepoziție, secvența ebr. bəˁad-ˀișșā zonā ˁad-kikkar lāhem fiind redată astfel: „din pricina unei prostituate [omul ajunge] până la o bucată de pâine” (adică omul dedat la desfrâu ajunge în cele din urmă la sărăcie).,
femeia#Gen. 39:14. măritată vânează#Ez. 13:18. un suflet prețios.
27Poate cineva să ia foc în sân
fără să i se aprindă hainele?
28Sau poate merge cineva pe jar
fără să‑i ardă picioarele?
29Așa este și cu cel ce intră la femeia aproapelui:
cine se atinge de ea nu va scăpa nepedepsit.
30Oamenii nu disprețuiesc hoțul
când fură ca să‑și potolească foamea;
31dacă însă este prins, va plăti înșeptit#Ex. 22:1,4.,
va da tot ce are în casă.
32Dar omul adulter este#Pr. 7:7. fără minte;
cine săvârșește așa ceva se sinucide.
33Se va alege cu răni și rușine,
și ocara nu i se va șterge.
34Căci gelozia îl înfurie pe cel înșelat,
care va fi fără milă în ziua răzbunării;
35nu se va uita la nicio despăgubire
și, oricât ai ridica prețul, nu va putea fi îmbunat.

Selectat acum:

Proverbele 6: EDCR

Evidențiere

Împărtășește

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te