YouVersion
Pictograma căutare

Filimon 1

1
Urarea
1Pavel, întemnițat#Flm. 9. Ef. 3:1; 4:1. 2Tim. 1:8. al lui Hristos Isus, și fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarășul#Flp. 2:25. nostru de lucru 2(și, de asemenea, către sora Apfia și Arhip#Col. 4:17., tovarășul nostru#Flp. 2:25. de luptă), și către biserica#Rom. 16:5. 1Cor. 16:19. din casa ta: 3har#Ef. 1:2. și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Dragostea și credința lui Filimon
4Îi mulțumesc#Ef. 1:16. 1Tes. 1:2. 2Tes. 1:3. totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, 5pentru că am auzit#Ef. 1:15. Col. 1:4. despre dragostea și credința pe care le ai față de Domnul Isus și față de toți sfinții. 6Îl rog ca participarea ta la credință să se arate prin fapte, în vederea cunoașterii#Flp. 1:9,11. oricărui bine care ne stă în putere pentru Hristos. 7Într‑adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere datorită dragostei tale, fiindcă, frate, inimile#1:7 Gr. splánchna „măruntaie”, „viscere” este folosit cu sens metaforic pentru a denumi lăuntrul persoanei, sentimentele sale sau, în limbaj figurat, „inima”. sfinților au fost înviorate#Flm. 20. 2Cor. 7:13. 2Tim. 1:16. prin tine.
Pledoaria lui Pavel pentru Onisim
8De aceea, măcar că#1Tes. 2:6. în Hristos am toată îndrăzneala să‑ți poruncesc ce trebuie să faci, 9vreau mai degrabă să‑ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, de acum bătrânul#1:9 Unii exegeți consideră că gr. presbýtēs („bătrân”) ar trebui înțeles ca presbeutḗs („ambasador”). Vezi 2Cor. 5:20 și Ef. 6:20 pentru ideea că Pavel se vede pe sine ca ambasador al lui Hristos. Pavel și#Flm. 1. întemnițat al lui Hristos Isus. 10Te rog pentru copilul meu pe care l‑am născut#1Cor. 4:15. Gal. 4:19. în lanțurile mele, pentru#Col. 4:9. Onisim#1:10 Gr. onḗsimos înseamnă „folositor”, „util”. În Flm. 11 Pavel face aluzie la semnificația numelui, sugerând că acum Onisim trăiește în acord cu numele pe care îl poartă., 11care altădată ți‑a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor și ție, și mie. 12Ți‑l trimit înapoi pe el, inima mea. 13Aș fi dorit să‑l țin la mine, ca#1Cor. 16:17. Flp. 2:30. să‑mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie, 14dar fără învoirea ta n‑am vrut să fac nimic, pentru ca#2Cor. 9:7. binele pe care mi‑l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.
15Poate#Gen. 45:5,8. că el a ajuns despărțit de tine pentru o vreme tocmai ca să‑l primești înapoi pentru veșnicie, 16dar nu ca pe un rob, ca mai înainte, ci mult mai mult, ca pe un frate#Mt. 23:8. 1Tim. 6:2. preaiubit mai ales de mine și#Col. 3:22. cu atât mai mult de tine, atât omenește, cât și în Domnul! 17Dacă mă socotești tovarășul tău#2Cor. 8:23., primește‑l ca pe mine însumi! 18Iar dacă ți‑a pricinuit vreo pagubă sau îți este dator cu ceva, pune totul în socoteala mea. 19Eu, Pavel – scriu cu mâna mea – eu voi plăti paguba; ca să nu‑ți mai zic că tu însuți îmi ești dator mie. 20Da, frate, fă‑mi binele acesta în Domnul: înviorează‑mi#Flm. 7. inima în Hristos!
21Ți‑am scris fiindcă sunt încredințat#2Cor. 7:16. de ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic. 22Totodată, pregătește‑mi un loc de găzduire, căci nădăjduiesc#Flp. 1:25; 2:24. să vă fiu dăruit datorită#2Cor. 1:11. rugăciunilor voastre!
Salutări finale
23Epafras#Col. 1:7; 4:12., tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimite salutări; 24tot așa și Marcu#Fap. 12:12,25., Aristarh#Fap. 19:29; 27:2. Col. 4:10., Dima#2Tim. 4:11. și Luca#2Tim. 4:11., tovarășii mei de lucru.
25Harul#2Tim. 4:22. Domnului [nostru] Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin!

Selectat acum:

Filimon 1: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

Videoclipuri pentru Filimon 1