Numeri 1
1
Prima numărătoare a israeliților
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în pustiul#Ex. 19:1. Num. 10:11,12. Sinai, în Cortul Întâlnirii#Ex. 25:22., în prima zi a lunii a doua, în al doilea an după ieșirea lor din țara Egiptului, zicând: 2„Faceți numărătoarea#Num. 26:2,63,64. Ex. 30:12; 38:26. 1Cr. 21:2. întregii adunări a fiilor lui Israel, după clanurile lor, după familiile lor strămoșești#1:2 Ebr. beṯ ˀāḇ „casa părintească” denumește familia extinsă de‑a lungul câtorva generații., după numele lor, numărându‑i pe toți cei de parte bărbătească, unul câte unul, 3de la douăzeci de ani în sus, pe toți cei care ies la oaste din Israel! Să‑i numărați după cetele lor, tu și Aaron. 4Să fie cu voi câte un bărbat din fiecare seminție, fiecare din ei fiind căpetenia familiei sale strămoșești. 5Acestea sunt numele bărbaților care vor fi împreună cu voi:
pentru Ruben – Elițur, fiul lui Ședeur;
6pentru Simeon – Șelumiel, fiul lui Țurișadai;
7pentru Iuda – Nahșon, fiul lui Aminadab;
8pentru Isahar – Netanel, fiul lui Țuar;
9pentru Zabulon – Eliab, fiul lui Helon;
10pentru fiii lui Iosif:
pentru Efraim – Elișama, fiul lui Amihud,
pentru Manase – Gamliel, fiul lui Pedațur;
11pentru Beniamin – Abidan, fiul lui Ghidoni;
12pentru Dan – Ahiezer, fiul lui Amișadai;
13pentru Așer – Paghiel, fiul lui Ocran;
14pentru Gad – Eliasaf, fiul lui Deuel#Num. 2:14.;
15pentru Neftali – Ahira, fiul lui Enan.”
16Aceștia sunt#Num. 7:2. 1Cr. 27:16. aleșii adunării, mai‑marii semințiilor părinților lor; ei erau căpeteniile#Ex. 18:21,25. miilor lui Israel.
17Moise și Aaron i‑au luat pe bărbații aceștia amintiți pe nume 18și au strâns toată adunarea în prima zi a lunii a doua, iar fiii lui Israel s‑au înscris după clanuri, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, unul câte unul. 19Moise i‑a numărat în pustiul Sinai, cum îi poruncise DOMNUL. 20Și au fost:
dintre fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, unul câte unul, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 21cei numărați din seminția lui Ruben – patruzeci și șase de mii cinci sute;
22dintre fiii lui Simeon, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, numărați după numele lor, unul câte unul, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 23cei numărați din seminția lui Simeon – cincizeci și nouă de mii trei sute;
24dintre fiii lui Gad, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 25cei numărați din seminția lui Gad – patruzeci și cinci de mii șase sute cincizeci;
26dintre fiii lui Iuda, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 27cei numărați din seminția lui Iuda – șaptezeci și patru de mii șase sute;
28dintre fiii lui Isahar, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 29cei numărați din seminția lui Isahar – cincizeci și patru de mii patru sute;
30dintre fiii lui Zabulon, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 31cei numărați din seminția lui Zabulon – cincizeci și șapte de mii patru sute;
32dintre fiii lui Iosif, fiii lui Efraim, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 33cei numărați din seminția lui Efraim – patruzeci de mii cinci sute;
34dintre fiii lui Manase, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 35cei numărați din seminția lui Manase – treizeci și două de mii două sute;
36dintre fiii lui Beniamin, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 37cei numărați din seminția lui Beniamin – treizeci și cinci de mii patru sute;
38dintre fiii lui Dan, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numele lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 39cei numărați din seminția lui Dan – șaizeci și două de mii șapte sute;
40dintre fiii lui Așer, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 41cei numărați din seminția lui Așer – patruzeci și una de mii cinci sute;
42dintre fiii lui Neftali, spițele lor, după clanurile lor, după familiile lor, după numărul numelor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste: 43cei numărați din seminția lui Neftali – cincizeci și trei de mii patru sute.
44Aceștia#Num. 26:64. sunt cei care au fost numărați de Moise și Aaron și mai‑marii lui Israel: doisprezece bărbați – câte unul pentru fiecare familie strămoșească. 45Toți cei numărați dintre fiii lui Israel, după familiile lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toți cei care ies la oaste în Israel, 46anume toți cei numărați, au fost în număr de șase sute trei mii cinci sute cincizeci#Num. 2:32; 26:51. Ex. 38:26; 12:37.. 47Leviții#Num. 2:33; 3:4; 26:57. 1Cr. 6:1; 21:6. însă, după seminția părinților lor, n‑au fost numărați printre aceștia.
48 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 49„Seminția lui Levi să nu#Num. 2:33; 26:62. o numeri și capetele lor să nu le pui la socoteală printre fiii lui Israel, 50ci#Num. 3:7,8; 4:15,25‑27,33. Ex. 38:21. să‑i rânduiești pe leviți pentru Lăcașul Mărturiei, pentru toate uneltele lui și pentru tot ce ține de el. Ei să poarte Lăcașul și toate uneltele lui, să slujească și să‑și așeze tabăra în jurul Lăcașului#Num. 3:23,29,35,38.. 51Când va#Num. 10:17,21. porni Lăcașul, leviții să‑l desfacă, iar când se va opri Lăcașul, leviții să‑l întindă; străinul#1:51 Ebr. zār îl denumește aici pe cel care este „străin” de seminția lui Levi și care nu are dreptul de a oficia slujbe. Vezi Num. 3:4, episodul în care Nadab și Abihu aduc „foc străin” înaintea Domnului. care#Num. 3:10,38; 18:22. se apropie de el să fie omorât. 52Fiii lui Israel#Num. 2:2,34. să poposească fiecare cu tabăra sa, fiecare cu steagul său, după cetele lor. 53Dar leviții#Num. 1:50. să‑și așeze tabăra în jurul Lăcașului Mărturiei, ca să nu izbucnească#Num. 8:19. Num. 16:46; 18:5. Lev. 10:6. 1Sam. 6:19. mânia peste adunarea fiilor lui Israel; leviții#Num. 3:7,8; 8:24‑26; 18:3‑5; 31:30,47. 1Cr. 23:32. 2Cr. 13:11. să‑și îndeplinească îndatoririle care privesc Lăcașul Mărturiei.” 54Fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a poruncit DOMNUL lui Moise: așa au făcut.
Selectat acum:
Numeri 1: EDCR
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.