YouVersion
Pictograma căutare

Matei 28

28
Învierea lui Isus
(Marcu 16:1‑8. Luca 24:1‑12. Ioan 20:1‑10)
1La sfârșitul sabatului#Mc. 16:1. Lc. 24:1. In. 20:1., când se lumina spre ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena și#Mt. 27:56. cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. 2Și iată că s‑a făcut un cutremur mare, căci un înger#Mc. 16:5. Lc. 24:4. In. 20:12. al Domnului s‑a coborât din cer, a venit și a rostogolit piatra [de la intrarea mormântului] și s‑a așezat pe ea. 3Înfățișarea#Dan. 10:6. lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. 4Străjerii s‑au cutremurat de frica lui și au rămas ca morți. 5Dar îngerul a luat cuvântul și le‑a zis femeilor: „Nu vă temeți, căci știu că Îl căutați pe Isus, care a fost răstignit! 6Nu este aici; a înviat, după cum#Mt. 12:40; 16:21; 17:23; 20:19. a spus. Veniți să vedeți locul unde zăcea [Domnul]! 7Mergeți repede și spuneți‑le ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți! Iată, El merge#Mt. 26:32. Mc. 16:7. înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v‑am spus.”
8Ele au plecat în grabă de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să le dea de veste ucenicilor Lui. 9Dar iată că le‑a întâmpinat Isus#Mc. 16:9. In. 20:14. și le‑a zis: „Bucurați‑vă!” Apropiindu‑se, ele I‑au cuprins picioarele și I s‑au închinat. 10Atunci, Isus le‑a zis: „Nu vă temeți; mergeți și spuneți‑le fraților#In. 20:17. Rom. 8:29. Evr. 2:11. Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.”
Mituirea străjerilor
11Pe când se duceau ele, unii dintre străjeri au mers în cetate și le‑au dat preoților de seamă vestea despre toate cele petrecute. 12Aceștia s‑au adunat împreună cu bătrânii, au ținut sfat și le‑au dat soldaților mulți bani, 13zicându‑le: „Spuneți așa: «Ucenicii lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și l‑au furat»! 14Și dacă vor ajunge acestea la urechile dregătorului, îl vom îndupleca noi și vă vom scăpa de grijă.” 15Ei au luat banii și au făcut cum au fost învățați. Și s‑a răspândit vorba aceasta printre iudei până în ziua de astăzi.
Trimiterea ucenicilor
(Marcu 16:14‑18. Luca 24:36‑49. Ioan 20:19‑23. Fapte 1:6‑8)
16Cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde#Mt. 26:32. Mt. 28:7. le poruncise Isus să meargă. 17Când L‑au văzut, I s‑au închinat, dar unii s‑au îndoit. 18Apropiindu‑Se de ei, Isus le‑a vorbit și le‑a zis: „Toată puterea Mi‑a fost dată#Mt. 11:27; 16:28. Dan. 7:13,14. Lc. 1:32; 10:22. In. 3:35; 5:22; 13:3; 17:2. Fap. 2:36. Rom. 14:9. 1Cor. 15:27. Ef. 1:10,21. Flp. 2:9,10. Evr. 1:2; 2:8. 1Pt. 3:22. Ap. 17:14. în cer și pe pământ. 19Duceți‑vă#Mc. 16:15. și faceți ucenici#Is. 52:10. Lc. 24:47. Fap. 2:38,39. Rom. 10:18. Col. 1:23. din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh#28:19 Formula trinitară se găsește în toate manuscrisele Evangheliei după Matei. De asemenea, ea este citată integral în scrieri patristice din sec. II‑III. 20și învățându‑i#Fap. 2:42. să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” [Amin!]

Selectat acum:

Matei 28: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te