Isus, plin de puterea Duhului, S‑a întors în Galileea, iar vestea despre El s‑a răspândit peste tot în împrejurimi. El îi învăța pe oameni în sinagogile lor și era lăudat de toți.
A mers în Nazaret, unde fusese crescut. După obiceiul Său, în sabat a intrat în sinagogă și S‑a ridicat să citească. I s‑a dat cartea profetului Isaia, iar El a deschis‑o și a găsit locul unde era scris:
„Duhul Domnului este peste Mine,
pentru că M‑a uns
să le aduc săracilor o veste bună,
M‑a trimis [să‑i tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită,]
să le propovăduiesc prinșilor de război eliberarea
și orbilor căpătarea vederii,
să‑i eliberez pe cei asupriți
și să vestesc anul bunăvoinței Domnului.”
Apoi, a înfășurat sulul cărții, i l‑a dat înapoi îngrijitorului și S‑a așezat. Privirile tuturor celor din sinagogă erau ațintite asupra Lui. Și a început să le spună: „Astăzi, scriptura aceasta s‑a împlinit în auzul vostru.” Și toți Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele cu har care‑I ieșeau din gură și ziceau: „Oare nu este acesta fiul lui Iosif?” Isus le‑a zis: „Fără îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: «‘Doctore, vindecă‑te pe tine însuți!’ Ce am auzit că ai făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta!»” Și a mai zis: „Adevărat vă spun că niciun profet nu este bine primit în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că erau multe văduve în Israel în zilele lui Ilie, când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, astfel că a fost o mare foamete în toată țara, și totuși Ilie n‑a fost trimis la niciuna dintre ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe vremea profetului Elisei, dar niciunul dintre ei n‑a fost curățit, ci numai Naaman, sirianul.” Auzind acestea, toți cei din sinagogă s‑au umplut de mânie, s‑au ridicat, L‑au scos din cetate și L‑au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să‑L arunce de acolo. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat.
S‑a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, și acolo îi învăța pe oameni în sabat. Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui avea putere. În sinagogă era un om care avea un demon, un duh necurat. El a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l‑a certat și i‑a zis: „Taci și ieși din el!” Demonul l‑a trântit în mijlocul adunării și a ieșit din el, fără a‑l vătăma. Toți au fost cuprinși de spaimă, vorbeau între ei și ziceau: „Ce fel de cuvânt are acesta de poruncește cu autoritate și putere duhurilor necurate, și ele ies afară?” Și s‑a dus vestea despre El peste tot în împrejurimi.
După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare și I‑au făcut o rugăminte cu privire la ea. El S‑a aplecat către ea, a certat febra și aceasta a lăsat‑o. Îndată ea s‑a ridicat și a început să le slujească. La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite neputințe i‑au adus la El. El Și‑a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‑a vindecat. Din mulți ieșeau și demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești [Hristosul,] Fiul lui Dumnezeu!” Dar El îi mustra și nu‑i lăsa să vorbească, fiindcă știau că El este Hristosul.
Când s‑a luminat de ziuă, Isus a ieșit și a plecat într‑un loc pustiu. Mulțimile Îl căutau și, când au ajuns la El, voiau să‑L oprească să plece de la ei. Dar El le‑a zis: „Trebuie să vestesc Împărăția lui Dumnezeu și în alte cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” Și propovăduia în sinagogile din Iudeea.